Poezie
Claustrare
1 min lectură·
Mediu
De timp, de neputinta
se framanta visul
si fara fel sau speta
apare gandul
cu aripile frante,
cu buza pe morminte.
De timp, de neputinta
apare raza lunii-n zare,
de timp si de cainta
un suflet moare.
In timp, prin neputinta
un om s-a ‘nchis pe veci
…
asteapta s-apuna o stea
sa-si simta viata in ea
si-apoi sa-si schimbe drumul,
sa respire fumul
de la ‘nceput,
sa cunoasca iar scrumul,
-astrului inca necunoscut-
de sine stiut,
de sine facut,
tacut…
la urma, revine in Sine
intorce noptile senine,
cu gand c-a ‘nvatat
sa moara viu,
neinghetat,
un suflet vargat.
…
alt suflet alatura pe sine in veci,
atemporalelor umbre reci
023388
0
Pe de alta parte, nu-mi plac nici "atemporalele umbre reci", nici sufletul vargat. E prea fortata poezia, parca nu vine din suflet.
O sa mai caut ceva scris de tine, poate ma mai dumiresc.