Jumătăți
De ce totul se intimpla-n jumatati? Intregul spart Se amuza Tînjesc forma plina penetrabila Mozaic Fum O piatra Si mult nisip Timpul ca un copil Cu care se joaca Clepsidra. Sunt
Ochiul vorbind…
Ascult ochiul vorbind Murmurînd speranța Dar el vorbește despre goliciunea locurilor unde odata s-a întîmplat secunda pe care orgolios ne-o arată acum ceasul e trecerea timpului Secunda
33
astăzi aștept sa-mi cadă în palmă un mâine pe care timpul mi-l va împrăștia în vînt precum copilul care suflă puful păpădiei crescută anume întregind o armonie se-ntoarce în mine cîteodată un
O stea ce s-a stins înainte de vreme
am suflat praful mistic al dorinței firii de pe genunchiul zeului tău faurit din iluzii înmărmurit, am deslușit doar carnea sîngerîndă și-n zadar am plîns apoi sufletul tău stă ascuns adînc
Regasire
am venit din zbor înalt disparut în iubire plini de suflet îmbrăcați în lumină și pămînt ne-am pierdut stinși și-mpovărați ne-am regasit oglindiți într-o lacrimă.
Lumina nopții
În noapte , singur încep să mă aflu dejugat de aripile angelice eșuate-n decadență. Ascult tăcerea smerit Pământul gelos plîngînd lumina Lunii înalță o rugă Creatorului, timid mă
Tristețe
mi-e dor , mi-e toamnă în suflet mi-e amintire în inimă salcie plângătoare e ochiul care vede luntre e tristețea mi-e vis copilăria ruină-i realitatea,
Pură...
Iubesc încă nenăscut fiind fiecare al doilea gând orice șoapte ce-n iubire se arată a fi timide Mii de suflete-n dorință se încarcă cântînd poemul cel ce-nalță ..Iubirea.. cea
Înger flămînd ( I ) lui Jim Morrison
Cu degetul arătă profetul Către un înger blînd: \"Vei fi poetul ce va cînta a lumii muzică deșartă cu aripa rănită și făr de harpă!\" Vis american inert La capătul șoselei în deșert... O
Durerea nu doare
Starea de-a sta Cuvântul a cuvânta Durerea de-a durea Plăcerea de-a plăcea Cuvântarea când doare Plăcerea e o stare Îndurerată cuvântare! Durerea nu doare. Din stare-n stare Din
femeia
Ființă diafană Sortită să fii mamă Porți roba sobră A noii generații Dar și matricea amorfă A patimii, strofă. Forme ce se-mbină în mișcare Miresme pline de culoare Privirea ațintită-n
Suflet adunat
Undeva se-nchină Omul Loc numai de vultur aflat. E un suflet adunat De iubire împresurat. Vin copii să ne-aducă O lume într-o nucă De noi neștiută Căci ispita-i mută. E cuvântul
o lacrimă și-un zâmbet
Oceanul obsedat de-a lui apă, alungat de norii ce gafează-n forme bizare și enorme învolburîndu-și apele se-aruncă-n țărm. Nu se aude nici o ruptură în oceanul de lumină blândă aici
Stropi de cuvânt
Picuri de Lumină vie În stropi calzi de Iubire Se preling pe fețe obosite De ignoranță chinuite. Cuvântul care moare, Cuvântul care doare Se plimbă printre mădulare Așteptînd un soare ce
Gînditorul
De ce stai omule de piatra Chircit intr-ale tale gînduri? Înnobilează-ți inima. Iubire tu să murmuri Trupul să-l cutremuri Gîndul tău să cînte imnuri. În grota săpata de valuri orice vis
Prin noi
Prin noi Suflet năvalnic cald si sobru ca flacăra candelei, Dresat,domesticit de-a lumii jalnică povară Ești dus in jos prin obiceiuri si corvoadă. Din nou suspini și te ridici privind in
