din alchimia gândurilor (II)

Cum frunza iubește pământul pe care cade istovită de-a timpului povară pasărea cerului își dezmiardă penele în adierea vîntului copilul privește mama cu ochii limpezi purificînd tăcerea ... Da! ... toate acestea se-ntîmplă în această lume în care trăim eu,tu și el Noi suntem cei orbi și surzi Nu vedem, nu auzim aceste miracole care sunt lînga noi la un pas obosiți de viață ,plictisiți de mediocritate divina simplitate o alungăm îngropîndu-ne în mrejele defunctului inedit reguli și tipare ne îngrădesc aspirațiile divine sufletul vrem parcă să-l întoarcem pe dos inima s-o studiem cu o mână băgată pe gît ... privește-l o clipă cu ochi de copil pe cel de lîngă tine și cerul ți se va deschide ascultă doar o data cum aerul pe care-l inspiri îți șoptește basmul copilăriei pe care nu l-ai mai auzit de mult învață-ți ochiul să privească și lasa-ți trupul să se bucure dă-i spiritului frîu liber și astă lume o s-o iubești prin gîndul tău învățînd intuind lumi nevăzute...