Destin

O prietena imi povestea odata cum sotul ei, acum ajuns pe taramul Luminii si Iubirii, o admira nespus intr-o anume clipa, intreband-o :”Tu stii cat te iubesc ?” Ea, obosita de treaba si de copiii mici, ii raspunde aproape mecanic :”Da, stiu”, iar el continua :”Nu, nu stii”. Incepand din clipa in care am auzit aceasta mica poveste de dragoste, am cautat inconstient raspunsul la intrebarea “Care este rostul omului pe Pamant?”, intrebare care ma framanta incontinuu de multa vreme. Tot prietena mea ma intreba daca de-acolo de Sus sotul ei o poate iubi. Si i-am raspuns zambind si cu lacrimi in ochi:”Da, pentru ca acolo Sus e NUMAI iubire”. Si atunci am simtit cum se ridica ceata…si vad din ce in ce mai clar: rostul omului e IUBIREA! Omul trebuie sa gaseasca iubirea! Iubirea dinlauntrul sau. Odata gasita, el si-a indeplinit menirea pe acest pamant. Iubirea este puntea catre Dumnezeire, iubirea este implinirea destinului uman. Si fiecare, dupa puterile sale si vointa sa, gaseste sau nu iubirea. Cel mai usor o afli prin alt om, iubind alt om, macar unul si e de ajuns. Iubind cu toate puterile, cu tot sufletul, cu toata suflarea, te apropii de Dumnezeu. Si inveti sa-L iubesti. Si simti Lumina si Iubirea de acolo de Sus. Dar nu toti oamenii au destula putere sau vointa pentru a-si implini destinul. Si se ratacesc printre iluziile lui si ale celorlalti, uitand sa caute, sa vorbeasca sincer cu ei insisi, sa se iubeasca si sa se ierte pe ei insisi, uitand sa se roage… Cei ce au norocul sa aiba si putere si vointa si reusesc sa gaseasca iubirea neconditionata, totala, pura, acei oameni nu mai traiesc pentru ei, nu mai traiesc aceasta viata, ei traiesc in lumea iubirii si pasesc pe calea Divinitatii. De aceea ne parasesc,uneori,atat repede. Si noi ii plangem, fara sa intelegem ca Acolo este mult mai bine decat aici, pe Pamant. Ar trebui ca moartea celor dragi sa fie celebrata cu bucurie, pentru ca moartea reprezinta descatusarea spiritului de trup, inseamna renasterea sufletului in Iubire.