Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitatepoeziero

Scurtă cronică de la ediția a treia

agonia - ateliere artistice

2 min lectură·
Mediu
Nici meciul Steaua-Rapid și nici examenele de diplomă nu au reușit să împuțineze participanții la atelierele artistice pe care le-am început în Backstage și care au trecut și de \"pragul psihologic\" al celei de-a treia ediții.
Câștigătorul concursului de recitare a fost, pe bună dreptate, Claudiu Banu, care a venit special din Ploiești pentru a participa la această întâlnire. Pe locul doi s-au clasat la egalitate Ion Nimerencu și subsemnatul.
Sperăm ca la următoarele concursuri să avem mai mulți concurenți bine pregătiți și vom încerca să avem și un premiu substanțial pentru câștigător.
Dintre câștigătorii concursului de recunoaștere a autorilor i-am ținut minte doar pe Niculescu și pe Crissty80.
Volumul prezentat la această întâlnire a fost volumul de poezii al lui \"Degeaba\", din care s-au recitat cel puțin 8 poezii și căruia Ciosmin Ciotlos i-a făcut adhoc o recenzie-prezentare foarte detaliată.
Un alt autor citit masiv și tot în lipsă a fost \"Silișteanu\", în avanpremiera lansării care va avea loc la Pitești pe 2 aprilie.
Crissty80 s-a mai remarcat și printr-o prestație muzicală care a eclipsat performanțele asemănătoare ale lui \"nu brublem\" din edițiile anterioare. Cu puțin noroc, duminica viitoare am putea ave parte de un duet.
Dacă somnbizar, care a făcut cele mai multe fotografii la această ediție, își va face timp și îmi va trimite o arhivă cu fotografiile, voi încerca să le adaug la acest articol sau la articolul care va anunța, probabil miercuri sau joi, evenimentul următor, la care veți avea parte de un program cu totul și cu totul deosebit.

pana cand voi reusi sa aduc pozele pe pagina, iata adresa la care le puteti gasi pe web: http://img40.photobucket.com/albums/v124/somnbizar/
037.107
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
274
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Herinean. “Scurtă cronică de la ediția a treia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-herinean/comunitate/67508/scurta-cronica-de-la-editia-a-treia

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@monica-ioana-balanMBMonica-Ioana Bălan
hm... eram si eu la masa castigatoare numarul doi alaturi de crisstina, niculescu si inca cineva care descoperise de o zi doar poezie.ro... imi cer scuze ca nu i-am retinut numele, poate ma ajuta crisstina sau niculescu...
ceea ce radu nu stie, dar poate a ghicit este ca intr-adevar cristina si niculescu au ghicit mai degraba autorii poeziilor... mie nu mi-a ramas decat sa fiu de acord cu ei avand in vedere stilurile anumitor autori care imi erau familiari... :D
in rest, numai de bine... atmosfera calda si extrem de primitoare... :)
0
@claudiu-banuCBclaudiu banu
Am avut noroc...Chiar daca nu eram in apele mele.... Ne vedem duminica cu teatru cu tot!
Leviathan
0
@bogdan-gaguBGBogdan Gagu
Felicitări Claudiu... și de-abia aștept să văd piesa trupei din Ploiești....

după Paști voi juca și eu cu trupa mea pentru voi...

inoni
0