Poezie
vama de închidere
sentiment
1 min lectură·
Mediu
scap de undeva și merg altundeva
era cat pe-aci
era cat pe-aci să o omor prin prostia, minciuna și adulterul meu
într-o transă psiho-poetică
zbor median, lupt aerian și mă chinui terestru.
crimă.
mă rog, tentativă de crimă
nereușită, ce-i drept
dar rămane intenția,
intenția de suicid indirect.
ce am vrut oare să spun?
ce am vrut oare să fac, ce am vrut oare să fii
știind prea bine ce deja sunt și deja am
mie, pentru mine,
mie îmi dă buzele, printr-un gest aiurea
și părul nespalat cu un dulce miros de tânguială
punct temporar
supoziția nevinovăției pe baza nedemonstrării culpei
nu se aplică în cazul de față:
sunt vinovat la toate capetele de acuzare
vinovat de încercarea de a lua ceva ce aveam deja
dar sub altă formă, sub o formă mai subtilă
divină
raportul aproape sexual, aproape minunat
mi-a provocat o beteagă durere a glandei ce supurează lichid vital
iar dedesubtul unui sân atins cu teamă,
deasupra punctului de nevralgie internă
șade într-o comoditate înfiorătoare
gaura, gura de ieșire a simțirilor,
vama de închidere.
00997
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- radu dumitrescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
radu dumitrescu. “vama de închidere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-dumitrescu/poezie/211387/vama-de-inchidereComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
