Radu Cernatescu

Aici, calul alb pare simbolul psihopomp al unei transcenderi, întregul poem descriind în termeni postmoderni o clasică unio mystica. Nu întâmplător, în primele versuri avem referirea la Biserică, ca o reamintire că Primii Părinți au făcut (pe linie plotiniană) din unirea dintre suflet și trup marele mister al doctrinei creștine, datoria, cum o interpretează Sf. Anselm, fiecăruia față de un deus redemptor et salvator.

Multumesc GVV pentru amabilele si exhaustivele observatii genealogice.

Afirmatia ca „Interferența realismului cu fantasticul s-a produs în literatura europeană încă din secolul al XVIII-lea, odată (sic) cu apariția nuvelei ‘Diavolul îndrăgostit’ a lui Jacques Cazotte“ ii vexeaza de 2 x pe teoreticieni. O data (!) ca realismul (din perspectiva teoretica) nici nu se nascuse, deci nu avea cum sa „intefereze“ cu fantasticul. A doua oara ca Diavolul indragostit (1772) nu e nici pe departe borna de pornire a fantasticului în Europa! E drept ca novela lui Cazotte e citată ades ca un „prototip al literaturii fantastice“ (Tzvetan Todorov), dar fantasticul a intrat in literatura europeana cu mult inainte. E mai corect spus ca epoca de aur a fantasticului incepe cu Diavolul lui Cazotte. Caci altfel se uita de intaiul roman gothic din literatura europeana (Castelul din Otranto, 1764) a lui Horace Walpole, de Rabelais, de Agobard, etc etc pana la homerica Batrahomiomahia...

Personalitatea lui René Guénon, sau daca preferati, Abd al-Wahid Yahya, nu incape in deriziunea acestor note de subsol. Complexa si poate de aceea discutabila, acesta merita o apologetica mai aplicata decat acest laudamus invatat pe de rost de dvs. Cat desspre erorile infailibilului Guenon sta marturie atitudinea acestuia despre Tibet si budism. Intre L’Homme et son devenir selon le Vedanta (Bossard, 1925) si l’Introduction generale a l’etude des doctrines hindoues (terminata in 1939) se intrevad 2 pozitii diametral opuse. De la ratacitul tanar care urmandu-l pe Shankara numea budismul o “anomalie antitraditionala” si un pai de erezie in oceanul intelectualitatii hinduse, pana la perioada lui apologetica, cand, “iluminat” de Coomaraswamy si Pallis, Guenon a ajuns sa fie numit de contemporani “un budist deghizat”. In aceste ezitari si replieri doctrinare se intrevede oare un uomo finito, un infailibil magistru sau un om pornit pe calea cautarii de sine? Imi place sa cred ca acesta este si sansa institutiei initierii, de a-ti oferi posibilitatea unei electii afective care sa iti schimbe viata. Restul tine de, o pneumatologie individuala experimentata nemijlocit...

PS. Se spune ca Guenon si-a reconsiderat opinia despre budism o data cu accesul lui direct la textele sacre ale acestei filosofii. Este si sfatul meu pt dvs. Lasati-i pe V. Voiculescu si pe Guenon si incercati sa ajungeti direct la sursele filosofiei oculte. Hm, Noica dixit!

Între două ședințe terapeutice de shopping (nihil sine deodorant!), lui homo postmodernus i se servește o dată pe săptămână și la toate sărbătorile legale, gata digitizată și regurgitată religia ca fast-foodery. Scăpat de soborul de preoți și întins la soare printre palmierii pitici ai orizontului său metafizic, omul nostru află cu indiferență că cerul din Noul Testament e doar o copie a unei copii a unei copii a unei copii a altei copii a scrierilor sfinte, iar Dumnezeu o notă de subsol la Codul lui Da Vinci. Dincolo de tricoul cu Gott ist tot și promiscuitatea unei pub culture extaziată de turneele Madonnei, nimic nu mai tulbură calitatea ontică a acestui produs cool al timpului său, numit, pe numele său mic, omul postmodern.
Din această perspectivă, e poate don-quijoteasca incercarea autorului de a pune in mana lectorului post-Lyotard chei esoterice pentru un acces in subteranele marii culturi.

Frithjof Schuon nota undeva (v. Rev. Studii de Religie Comparata, vol. 17, nr. 1/2; si vedeti ca citez dintr-un prieten al lui Guenon si nu din... Marco Pallis) ca Guenon nu trebuie absolutizat. Corpusul guenonian are „imperfectiuni si lacune“ - spune Schuon - pentru ca el este doar firimiturile lasate pe poteca unei personale cautare de sine si nu o lectie ex catedra de cunoastere supramundana - asa cum isi propune Steiner, de pilda. Guenon poate fi un magister personal (de ce nu Evola?, ar putea intreaba cineva) cata vreme scrierile lui vor fi citate in spirit si nu in litera lor.
Iata de ce ma feresc de cei care isi argumenteaza spunerea de sine cu adagiul: R. Guenon dixit... Altminteri, maine, Guenon (sau Evila..) va fi pretutindeni, iar Iisus doar intr-o nota de subsol.

Ati luat, pentru a cata oara?, prea ad litteram un simbol care se cere citit doar ca un joc de cuvinte. Afirmatia ca Adam este primul initiat al Masoneriei se cere inteleasa intr-un context hermeneutic, nu sacerdotal. Uitati pentru o clipa de secolul dezvoltarii stiintei si tehnologiei si lasati colajarile haotice cu informatii de pe net. Adam, ca lexem, provine din hebr. ha-adam, barbat, care are o ciudata etimologie, atat in hebr. ha-adamah, pamant, cat si in adameh, (eu ma) aseaman - ca in Isaia 14,14: Adameh le\'Elyon (Eu ma aseaman lui Dumnezeu). Adnotarile Kabbalei spun ca ceea ce diferentiaza fiinta umana, Adam, de fiinta animalica, nefesh chaia, este eternul nishmas chaim, sufletul pe care Dumnezeu l-a insuflat, cum spune Geneza, celui care era la inceput doar pamant, adamah. Pentru Kabbala, Adam, are ca pattern formal un Adam Kadmon (Adam Primordial), cel care reunea atat figura umana, cat si esenta figurativa a lui Dumnezeu. Cea mai comuna reprezentare a acestui arhetip imagologic al omului este \"Copacul Sephirotic\" (Copacul Vietii, in alte mitosofii), care seamana cu un Buddha asezat sau cu omul ganditor (\"homo sapiens\" in terminologia darwinista)...
E aici, in aceasta amfibologica etimologie si in dezvoltarile ei hermeneutice, dilema tragica a fiintei umane: a fi, sau a nu fi asemeni celui care \"la inceput a fost Intelepciune\". Altfel spus, rezida in fiinta umana aceasta eterna electie intre intre materie si spirit, intre traditia sapiential-edenica a fiintei umane si traditia ei animaliera. Aceasta alegere ii era oferita epoptului in toate initierile bazate pe o mitosofie. A spune unui initiat ca Adam a fost primum inter pares, este doar o subtila metafora de a spune ca in om subzista din vremuri edenice aceasta latenta electie: intre a fi si a nu fi.

Notele dvs, interesante de altminteri, ma duc cu gandul la camaruta de pe strada Sucevei nr. 91 din Falticeni, unde s-a retras in ultimii ani cel cunoscut de Guenon sub pseudonimul Geticus. Acolo, cand se termina \'ora de meditatie\', dna Steliana imi strecura pe furis cate o carte din biblioteca risipita a maestrului. Si tot acolo am fost incurajat sa explorez subteranele conotative ale Crailor... Acum, pe langa micul muzeu, coabiteaza aici firme de exploatarea lemnului, semn ca pragmaticismul lui Peirce (negat vehement de V. Lovinescu) a invis definitiv transcendenta! Evolutie sau revolutie?, ar fi intrebat retoric maestrul.

Intrebarea dvs retorica este si a mea si poate a tuturor celor care nu mai cred, de la tezele lui Lovinescu incoace, ca civilizatia este o sinonimie a culturii. Caci Mateiu, si o data cu el o intreaga aristocratie a spiritului (azi in declin), a atras atentia, ascunzandu-se sub faldurile ei decadente, ca civilizatia nu este cultura, ci doar nostalgia unei culturi de (auto)consum dupa adevarata, clasica, marea cultura.

pentru acordul dat pt publicaarea articolului dvs (a se vedea http://www.banatulmontan.ro/pdf2008/BanatulMontanNr.08%202008%20OctNoi.pdf). Daca ne precizati datele de contact, veti putea primi numarul prin posta. Asteptam si alte contributii...

Despre revista de care va spuneam ca va solicita colaborarea gasiti detalii la banatulmontan.ro

Imi permiteti sa preiau acest text intr-o revista foarte apropiata de dvs?

Nu sugerez :)))), e dovedit de istoria literara. Daca nu ati fi preocupat doar de „puii de Crevedia“ ati putea citi la Muzeul Literaturii Romane sau macar la Biblioteca Academiei ziarele vremii.

Cati mai stiu astazi ca la cenaclul lui Macedonski, la care aderase si Bacovia, sosea in februarie 1898 ilustrul ocultist Peladan, intemeietorul Ordinului Catolic al Crucii cu Trandafiri. Membrii cenaclului Literatorul ii vor oferi „magului franco-asiro-babilonian“ o receptie grandioasa la Cafeneaua Kubler, semn al unei clare afilieri ideatice si, nu la urma, personale.

Ma vad nevoit sa ma repet, simbolismul (si nu doar cel bacovian) s-a nascut din mesmerizarea romantica a cuvantului, care a gasit in moda gothica a romanticilor sursa unei arte metafizice, ideiste, mistice, intr-un cuvant o revalorificare postromntica a filosofiei oculte. De aceasta magnetizare nu a putut scapa nici universul poeziei lui Bacovia, iar radacinile oculte ale poeticii sale sunt tot ce m-a interesat aici. Nu ma dau in vant dupa Bacovia si nu am vrut sa dezvolt aici o monografie analitica a poeziei sale, m-a atras doar (sub)solul fertil al ocultismului, din care acest gen de poezie a incoltit.

Ii permiteti autorului sa preia titlul Dvs din-tru-nceputul acestor glose, Secretul lui Bacovia? Mi se pare ca are o mai mare aderenta la text si context.

Poate ca adeptii filosofiei oculte chiar fac parte de pe un alt continent decat dl Albu, un continent ramas intr-un univers heliocentric, privind ei mai mult in oglinda trecutului, decat in vitrinele modelor si curentelor, dar intelegand angoasele omului nou si asumandu-si d-intru-nceput statutul de extraterestrii printre semenii lor. Multumesc dnei Mainka si dnei Manolescu pt vizitele domniilor lor.

Dle Albu,
Comentariul Dvs e la un nivel prea scund pt a va putea raspunde. Adaug doar ca v-am trimis la o biblioteca sateasca numai si numai pentru ca vad ca la una de carti rare nu puteti avea acces.

Dle Albu,
Regret ca nu v-am convins ca intreaga (repet, intreaga!) gandire poetica a curentului simbolist, de la Baudelaire si Mallarmé pana la Bacovia si congenerii lui de pe plaiul mioritic, se sprijina pe invariantii filosofiei oculte si pe cautarea supranaturalului ca un antidot al exceselor materialismului si pozitivistmului atunci la moda. Va cer prea mult daca va rog insa sa reluati lectura oricarei introduceri mai serioase in miscarea simbolista? Ati putea incepe cu Manifestul Simbolist al lui Jean Moréas (1886). Veti gasi acolo dovezile pe care, probabil, memoria Dvs preocupata de deliciile „gastronomiei ascetice“ le-a uitat, si veti putea intelege (poate) ca ocultismul a fost recunoscut cu mult inaintea acestui umil studiu al meu ca fiind trapa de acces a poetului simbolist inspre subconstient si supraconstient, o scala coeli pe care poetul dix-neuvieme-ist cobora in lumea reala in rol de oficiant de mistere, de medium sau hipnotizator doar pentru a ne vorbi de o mistica practicata nemijlocit, cu ardoarea unui credo. Nu as fi indraznit sa va trimit la biblioteca, dar fiindca sunt convins ca background-ul Domniei voastre considera astfel de preocupari o pierdere de timp, indraznesc sa va rog sa primiti aceste glose ale mele si sa le tratati cu deferenta hobby-ul dvs preferat, pe care il practicati cu generozitate pe acest blog al meu: „pierderea timpului“...

Dle Samarghitan,
Multumesc pentru agreabila vizita. Din salutul dvs de intampinare la aceste (doar) prolegomene la o mistica bacoviana retin inainte de toate necesara lor „încadrare în contextul poetico-filosofic european“, fara de care, adaug eu, nu doar Bacovia, dar toate ismele momentului (de la romantism si simbolism, pana la avangardism) nu ar putea fi intelese. Cata dreptate aveti! Pe la 1900 decadentismul isi traise climaxul, dar lasase in literatura europeana vraja lui Agrippa si apetenta pentru mister si hermesism, insemnele de blazon ale unei elite culturale care se considera ultimul Constantinopol in fata pragmatismului si avantului pozitivist-stiintific. Sa ne amintim ca cei mai mari ocultisti (din pacate cuvantul sufera azi o depreciere inadmisibila!) ai momentului au sustinut doctrinar si au fost port-drapelul tuturor curentelelor literare ale momentului. De la Guaita, Papus si Peladan, pana la grupul din Maule al lui Eliphas Levi, cel care l-a influentat hotarator pe Rimbaud!, ocultimul si adulatia lui agrippiana a devenit o atitudine si o moda printre toti autorii literari ai acelui fin-de-siecle in care a aparut Bacovia. Toti insa au fost acuzati in corpore si lapidati ca decadenti de produsele revolutiei tehnico-economice, iar subteranele mistice ale operei lor zac sub piatra tombala a vulgarizarilor materialist-stintifice. Eliphas Levi, de pilda, a rezistat doar redescoperit si asumat de suprarealisti, cei care l-au si numit „ultimul dintre magi“.
Decadentismul insa nu s-a stins, lui ii datoreaza Guenon primele lecturi din Agrippa, lui ii inchina Mateiu Caragiale libatiile si visele „Regilor magi“. E, desigur, o problema de partizanat si de electie afectiva. Ma bucur insa ca se mai gasesc inca, precum dl Dorin Cozan, inca aparatori pe crenelele unui Constantinopol ocult, stand de veghe in fata invaziei acestui paganism pseudo-stiintific care se teme ca nu cumva Bacovia sa fie \"masonerizat si esoterizat“,adica preferand ei doar lecturile „exoterice“, precum cele care le-au marcat copilaria. Din Marx si Engels.