Radu Cernatescu

Patericul s-a vrut un notebook al memoriei colective, omul (post)modern, care nu mai are sfinti in familie si e tot mai putin contemporan cu Dumnezeu e interesat doar de zilele libere din calendar, pierzand din vedere adevarata dimensiune a sarbatorilor, aceea de zile „ale memoriei“. Altfel, o zi ar fi trebuit sa se numeasca Monica Lovinescu, alta Elisabeta Rizea si, poate cea de maine, Doina Cornea. Etc. Tragismul postmodernitatii vine din aceasta vacuitate de eroi si sfinti si din faptul ca prezentul devine tot mai mult unica forma de supravietuire a memoriei.
Despre textul dvs un singur cuvant,
Palaria!

Cunoscut mai mult in mediul academic anglo-saxon, conceptul de post-literatura s-a dorit initial semnalul de alarma al omului post-modern, onest si putin nostalgic, in fata crizei de identitate a literaturii post-structuraliste. Asa cum observati si dvs, traim o schimbare de paradigma, apocaliptica dupa unii, necesara dupa altii, cand pub-cultura de tip colonial ia tot mai mult locul agonizantei literaturi elitiste. Pe piatra tombala a acesteia din urma sta ireverenta omului postmodern fata de literatura canonica, dar si cezura simtirii lui, a omului telecomandat si digitizat, fata de cea a omului clasic, cel care se lupta, dialoga si coabita cu zeii.
Ma bucur ca ati reluat, si unde? tocmai aici, in cetatea post-literaturii, eseul acesta al dvs, pe care marturisesc ca l-am recitit cu aceeasi placere, dar si cu aceeasi intrebare pe buze, de ce nu isca acest subiect si la noi, in cultura romana, macar o masa rotunda...

Intr-o vreme cand omenirea sufera de blogoree, multi confunda cultura cu un alphabet soup preparat in chicineta de la camin, printre micile iubiri date prin masina de tocat, borcane cu peltea de sentimente, zacusca trairilor sub clar de luna si cateva obiecte vestimentare bottomless puse pe sfoara la uscat, Cat de departe este acest univers de vremea in care dragostea avea nume de zeita si zeii locuiau in cuvinte. Dar daca omenirea si-a omorat zeii (Nietzsche), la ce ii mai folosesc cuvintele?

Felicitari pentru vila! Eu stau mai modest, intr-o biblioteca, A Academiei. De pe aceasta scara sociala imi permit, totusi, sa va fac o observatie, intr-o se scrie cu cratima, nu “intro”, iar “odata” se scrie in contextul folosit de dvs. despartit: o data. In rest ,aveti perfecta dreptate, “nu contează câte citești, contează cu ce rămâi util din ele”. Dumneavoastra ati ramas cu vila.

Dle Mitru,
Usor cu textele astea pe scari. Daca tot nu va folosesc la nimic, nu ar fi mai bine sa va asteptati pensia cu prietenul dvs in fata blocului, pe banca, la aer? Mai o epigrama, mai un cornet de seminte, o discutie aprinsa despre binefacerile internetului, stiti, locul unde prietenul dvs, agronomul, scuipa cojile putinelor texte citite.

Dna Noemi,
Aveti o acuitate noematica de invidiat. Daca nu ar fi un insemn al gustului comun, v-as da 5 stelute si pentru gradina elocvntei alcatuita din comentariile dvs.

Dle Milos,
Inteleg ca nu ati predat inca lampasul si cizmeele de minier, dar ce aveti dom\'le cu badea Mitru? De ce l-ati luat si pe el in incursiunea dvs pe acest blog, unde, la urma urmei, nu v-a chemat nimeni sa plantati trandafiri? Nu era mai bine sa ramaneti dvs la filmografia lui Dinu Sararu si la sensurile ei profunde?
(ce neadevarat suna numele dvs fara diacritice).

Dna Mainka,
Exista temple jumatate in lume jumatate in infinit (vorba lui Eminescu). Unii dintre noi cauta zidurile, altii prelungirea lor invizibila, locul nestiut in care salsluieste Binele, Frumosul, Libertatea si alte categorii ale Absolutului, dupa Plotin. Si inainte de a fi ctitori de ziduri, unii dintre noi sunt ctitori de cuvant. In ele ii zidim pe cei dragi, ofranda pentru Frumos, Adevar, Libertate. Cuvintele fac ca lumea noastra sa dainuie, nu zidul.

Dle Milos
Daca nu aveti \"nici in clin [,] nici in maneca cu Calinescu\" poate ar fi bine sa ne lasati pentru un portal de croitorie si accesorii, Sau poate nu ati terminat lectura la Croitorasul cel viteaz si noi va dearanjam cantand aici Mi-am pus bundita noua...

Dna Lisandru,
Cata dreptate aveti. Fiecare intelege cat poate si poate cata intelegere accepta sa aiba!

Prietene necunoscut, multumesc pentru mail. M-ai intrebat cu destula seriozitate ca sa inteleg ca e o intrebare in marginea unei dileme existentiale, cum te-ar ajuta filosofia esoterica in devenirea dumitale poetica. O sa iti dau un exemplu care imi e acum la indemana si care mi se pare cat se poate de elocvent: la varsta senectutii, unul din cei mai mari poeti ai lumii, Petrarca, a scris un opuscul filosofic intitulat De sui ipsius et multorum ignorantia. Patrarca asta nu a fost insa vreun filosof, ba chiar era complet inocent in acest domeniiu, iar din eseul lui nu a ramas posteritatii nicio idee memorabila, mai mult, el dovedeste aici ca nu ii cunostea bine nici pe atunci la moda Aristotel, nici pe Platon, nici macar pe Sf. Augustin cel elogiat de gandirea scolastica (si cu care poetul dialogheaza(!) pe teme teologice in De contemptu mundi), ce sa mai vorbim de vreun filosof contemporan! Cu toate acestea, pana si din acest opuscul razbate elogiul traditiei, dimensiunea mistica a autorului si apetenta lui pentru o filosofe secunda, esoterica, cea care i-a oferit teme si simboluri eterne, nemurite ide poezia sa (e. g., intreaga De vita solitaria, gnoza din vis din pasajul Somnul lui Scipio - Africa, tema “oro forbito e perle” din Canzoniere, viziunea initiatica din De secretum, influentele misiticii arabe din Canzoniere etc etc.
Ei bine, Petrarca nu a fost deloc vreun student stralucit. Studiile sale in jurisprudenta (in care si dvs sunteti angrenat) nu au fost niciodata terminate. Noroc cu talentul nativ, cu hermeneutia clasicilor si, nu la urma, cu gandirea lui esoterica, cea care i-a deschis o usa in zidul gandirii scolastie (de care isi bate joc in scrisori) si o subterana de acces la intelegerea marillor mituri si simboluri ale omenirii, cele care fac invariabil ca orice text sa se verse in universalitate. Aversiunea sa fata de academism si de filoofia aristotelica l-a adus pe poteci laturalnice pana la sansa intalnirii mistice cu un altar ridicat de mistica iudaica si araba: cuvantului polisemic. Din el a facut o ofranda adusa iubirii mistice. Ce s-ar fi intamplat insa cu geniul sau daca, de pe marginea filosofiei atunci la moda, nu ar fi inteles ca mai este si o alta sansa data gandului. De pe aceasta inaltime a vazut el ca profunzimea cuvantului sta nu in gratioasele metafore, ci in capacitatea lui de a oglindi ca un ochean intors o lume mistica. E aceeasi lume prin care dvs circulati cu tramvaiul in fiecare zi.

Dna Noemi,
O sa va dezamagesc daca o sa va spun ca e cultivata in gradina proprie?

Dna.Noemi din Kronstadt,
Incantat de sfatoasa si eleganta dvs vizita, dar pentru ca pseudo-anecdotica zen prolifereaza acum din Parlamentul Romaniei pana la gradinitele de cartier, permiteti-mi sa spun si eu o anecdota zen. Maestrul catre discipol:
Prietene, imagineaza-ti ca treci pe o punte ingusta, si din sens opus vine o alta persoana, ce te faci?
- Pai ce sa fac, ma supar, strig, ce, nu m-a vazut ca vin?
Buuun! Am inteles, dar daca ti-as spune ca din partea cealalta vine un magar …In acest caz ce ai face?
- Pai in acest caz m-as intoarce din drum. Ca doar nu o sa ma pun cu un magar... Asa a fost sa fie!
- Vezi prietene, imagineaza-ti ca toti cei care iti stau in drum au 4 copite si rag!

Dle Manolescu,
Vorbiti despre iluminare de parca ar fi un fisier de pe hard diskul dvs, prin care treceti din cand in cand cu open si cancel, si numai dupa aprofundate lecturi din Wittgenstein si Baumgarten, indivizi care (dupa principiul dvs de viata) ar fi facut mai bine sa nu citeasca nimic la viata lor, poate doar manualul de Linux. Din perspectiva acestor vaste lecturi si inalte idealuri de viata nu inteleg cum ati putut face distinctia intre cei “prosti-elitisti” si cei destepti pub-culturisti. Poate ne iluminati dvs. Prin modem.

Dle Manolescu,
Intr-o glosa haaggadica la Talmud se povesteste ca Rabi Akkiba nu isi numara niciodata elevii, asa cum faceau, intrecandu-se in numarul de discipoli, ceilalti intelepti din cetate, Intrebat de un discipol, Rabbi tu de ce nu ne numeri niciodata?, celebrul ganditor ar fi raspuns: pentru ca nu stiu sa numar decat pana la unu! - Cum addica, Rabbi? - Pentru mine sunteti doar unu, cel care ma va intrece in intelepciune.
Poate veti retine ceva din aceasta anecdota si nu veti mai absolutiza contorizarile vizitelor pe blogul dvs. O astfel de suficienta de tip IT in gandire duce la cultura de masa (care e u nonsens), o cultura a mediocritatii. Poate nu ati inteles ca aici nu ne intereseaza (sub}culture de tip pub, Va las pe dumneavoastra sa vorbiti de Cina cea de taina numarand pixelii.

In Alchimie, semnul pentru aur (aurul spiritual, desigur) este un sarpe uroboros incolacit in jurul unei perle situata in centrul cercului figurat de corpul reptilei (v. de ex. gravura lui Jolande Jacobi in Jacob Boehme, Theosophische Werke, Amst., 1682). Intr-un text gnostic siriac, intitulat tocmai Imnul perlei, aflam si simbolismul ascuns al perlei, care figura in toate textele gnosticilor gnoza insasi, cunoasterea de profundis, platonicul nous ascuns in omul profan ca in intunericul unei scoici. De multe ori perla, punctul si orice alt insemn al centrului cercului nu era figurat in simbolul aurului hermetic, un semn ca aceasta cunoastere viza o lume de dincolo, invizibila, a arheilor, si ca o descoperire a perlei /aurului poate ramane o continua himera pt omul profan. Iata de ce initierea, ca demers gnoseologic, de re-gasire a “perlei”, presupune intotdeauna o anamneza, o coborare in intunericul din sine, acolo unde ni se descopera omul interior, partea cea mai buna, mai stralucita din noi. Acestui hommo interior i se adreseaza initierea in toate misticile speculative, care se doresc un proces de indumnezeire a eului, de transformare a “firului de nisip” (Genesa, 2.7) in perla perfecta din siragul inteleptilor lumii. Iata de ce masonii isi pun initierea lor sub semnul arcanei literei G, o litera care are forma sarpelui uroboros si care ascude in ea numele perlei (in lat Gemma).
Toata aceasta regasire pe care o preupune initierea gnostica se face cu ghid exterior. Acest garant al drumului drept si al neratacirii este cel care, asemeni lui Vergiliu din periplul Dantesc, conduce omul interior doar pana la porta coeli, pana in proximitatea desavarsirii. Ultimul pas tine de fiecare. Pentru a preintampina un accident ontic sau o risipa de timp, toate sistemele inititice de esenta misterica presupun inainte de toate o electie pentru candidati. A nu se uita ca si Isus le-a spus discipolilor sai “Nolite dare sanctum canibus, neque mittatis margaritas vestras ante porcos...” (Matei, 7.6)

Dna Dolcu,
Nu intelegeti bine. Analiza dvs semiotica are nevoie de o ordonare a semnificantilor. Un colt obscur poate fi sii in fata unei masinii cu farurile aprinse, depinde de ce parte va situati. Orbirea profanilor nu exclude ca fundamentele misterice ale tuturoro religiilor sa capete pentru un grup marginal o claritatea de cristal, Tot dintr-un unghi de vedere profan vanitatea luciferica poate fi ceva injurios. Autorul Cunoasterii luciferice (Blaga, pentru dvs) v-ar contrazice. De unde ati scoss ca eseul va pune sa alegeti intre impresionismul lui Calinescu si hermeneutica lui Eliade (de pilda), El vrea doar sa arate lacunele Istoriei calinesciene. Coborati discutia in derizoriu.

Dle Nanu,
Corect. Calinescu stapaneste perfect intrumentarul istoricismului si a estetismului stiintific croceene. Dar dincolo de dialecticianul Croce mai ramane ceva. Acest gol face ca Istoria lui Calinesscu sa nu poata fi completa.

Dle Firica,
Adoratia este doar apanajul magilor si al devotilor, In pasajul citat vorbeam de culturi si nu de indivizi. Dar poate ca sunteti un nietzschean pentru care omul este o \"multiplicitate de forte\", de unde corolarul amuzant ca un individ este o multiplicitate de indivizi. Chiar si asa, oricat de magulit ati fi, nu vorbeam de dvs. Cu aceeasi adoratie, grupului.

Dna Mainka,
Avem nevoie si de bocancii cu care intra in texte unii “cititori sarguinciosi ai literelor minime”, Tristetea mea vine insa din faptul ca nu ma asteptam ca negarea sa vina din partea unei varste pe care o credeam deschisa la orizonturi ontologice si gnoseologice mai largi.

Dle Mardale,
Ma faceti sa zambesc. Folosesc pluralul (asa zis al majestatii) doar ca pe o forma de modestie, de a ocoli vanitosul EU.
In ce il priveste pe Sadoveanu, pozitia dvs vine tot ca un efect al criticii calinesciene, care nu a putut vedea dincolo de vocatia narativa si de monumentalitatea / cantitatea operei pe “faurul aburit” preocupat de hermeneutica eresurilor noastre populare, de kabbala sau de botanica oculta.

Dna Lisandru,
Ma simt incurcat. Nu sunt obisnuit cu felicitarile, dar va multumesc ca ne-ati reamintit ca inainte de a-l cauta pe Guenon trebuie sa nu uitam ca il avem printre noi pe Mircea Eliade.

Verbalismul dvs, Dle Malciu, nu poate ascunde faptul ca nu ati inteles nimic din institutia initierii cu ghid exterior, care ramane o forma de gnoza si nu de beatitudine samanica. Oricate citate ati da nu faceti decat sa ne intariti convingerea ca uneori margaritarele sunt aruncate...

E drept ca nimeni nu isi mai pune acum ca epitaf titlul de filosof sau vreun adanc panseu filosofic. E la fel de adevart faptul ca filosofia poststructuralista e in criza si are nevoie de perfuzii, maladia ei contaminand cu sindromul ateismului o intreaga epoca, fiind principalul vinovat ca dezorientatul om postmodern e acum intr-o fundatura ontica insurmontaila. Cu toate acestea, filosofia ca lupta de rezistenta in fata colonialismului societatii de autoconsum exista si se manifesta dincolo de puzderia de discipoli ai lui Lyotard si Wittgenstein, cei care reduc cunoasterea speculativa la semiotica si criticism. Dincolo de aceasta lume buna, in costume Armani si pantofi Nike, mimand opulenta globalizarii, raman misticii si folosofia lor tot mai ocultata. Cautatii nu prin turnuri de fildes, ci prin chilii si garsoniere de prefabricate. Nu pe prima pagina a blogurilor, acolo unde este digitizat si vandut Dumnezeu, ci pe paginile marginale.