Poezie
Eroarea
filozofic
2 min lectură·
Mediu
EROAREA
-filozofic-
În vremi de mult trecute și-atât de-ndepărtate
Că și-a lor amintire în neguri s-a pierdut,
Și nici de preoți tainici nu au fost cercetate,
Căci nici ecouri vage la ei n-au răzbătut,
Pe când coroana verde domrmea sub văi de gheață
Și omul nemurirea deloc nu contempla
Când prin păduri pierdute ce faună semeață!
Și focul omenirii abia dacă mocnea,
Un membru-ascuns în peșteri, al gintei primordiale,
Privind pe altul care de forța tăinuită
Lovit fiind găsit-a sfârșitul vieții sale
Fabric-o lume nouă, în inimă găsită.
Și moartea nu mai este pieirea-n neființă
Ci poarta de intrare spre lumea diafană,
A spiritelor mândre, create de credință,
Ce-un nou stadiu înseamnă în dezvoltarea-umană.
Săpând un mormânt tainic degrabă îl așează
Pe mort cu fața-i stinsă, cu mâinile pe peipt
Sau poate-întors, un fetus și-astfel el inițiază
Ritualu-nmormântării în ceasul cel deștept.
Și veacuri trec, clipite și morții-s plânși cu-amar
Dar magii-alminții cuget în rituri îl descriu
Și semne se arată pe pietre de calcar
Și incantații-alină văzduhul fumuriu.
Și zice vraciulmare cu glas plin de mister:
„O, falnic te întoarce l-ai tăi strămoși ce-așteaptă
Să vii-n raiul teluric ori colo sus în cer,
Răsplata vieții mândre să fie pe veci dreaptă”.
Pe murii-nchiși și tainici ai peșterilor sumbre
Apar picturi rupestre de faună-nvrăjbită
De suliți. Apar suliți ce mat lucesc din umbre
Ce viul spectru-așează pe lumea regăsită,
Uitată, căci nescrisă s-a perindat o vreme
De mii de ani când lumea era-n caverne-ascunsă
Și vânând picta cete fugind pe ziduri creme
Ce-s scoase la lumină din vremea nepătrunsă.
Totem e zeul veșnic ce-a stat la începuturi
De vreme și-a lui clanuri din el s-au răspândit.
Figura-i zoomorfă, a morții lui săruturi
Un spirit animalic pierdut l-au regăsit.
Și-apoi urcând pe scara istoriei mărețe
Vedem întregi popoare care la zei se-nchină
Și-n temple înălțate sculptează-ale lor fețe:
Patroni celești sau htonici sau de-ordine marină.
Pleiade, panteoane, divinități diverse
Decor gândirii sacre și preoți speculează
Þi-a regilor mândrie până-ntracolo merse
Să creadă că sunt veșnici pe tron când se așează.
Dardincolo de toate te-ntrebi parcă în tine:
Credințele nu-s oare iluzii vanitoase?
Și doar frânturi de limbă sunt tainele divine,
Religia, un jug doar, al minții mincinoase.
001.520
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 366
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 54
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Calin Constantin. “Eroarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-calin-constantin/poezie/222551/eroareaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.