Curva care rîde

Oceanul nestinsei iubiri se înfoaie pe marginea lumii Scîrțîie pe dedesubt coloanele adevărului mut aberant Pentru gîndirile puse în patul lui Procust cel vesel. Se plimbă prin eter o ceată de ființe cu turnuri de fildeș Sfărîmate de muntele de bazalt ce gîndește invers Și poartă pe poale o lume închisă în sine însuși. Nu rîdeți niciodată de cel trist și mai ales de cel vesel Ei sînt cei ce au făcut aberant din Univers o cunună Ce lucește plenar în nopțile grele neînțeles fără lună. Armada ploilor obscure căzută în munții de bazalt Lăsat-a urme prea puține asemeni unei curve care rîde.