Poezie
Măcar scena
2 min lectură·
Mediu
Măcar scena
Zii 33! 33 zise Gurul, cu ochii ațintiți
pe lanțul de aur alb de la gâtul bărbatului!
Un ecou ca un urlet al mării, chinuit și
ca o răstignire a cuvintelor nerostite
birui auzul chinuitorului!
Ca pe un sac cu stârvuri de ciori
îl împinse pe Gur în întuneric!
Ca din senin se deschiseră porțile orașului
și dinspre râu, sinistră și impunătoare
intră Moartea, Moartea tuturor păsărilor
de pe lângă casa omului, Moartea sinelui,
îl privi cu subînțelesuri pe Gur și pe EL!
Totul deveni furie, deveni răzbunare,
deveni război al naturii cu natura!
Lanțul strălucea pe gâtul bărbatului,
iritant si obraznic de atâta bun gust
la un criminal de spirite, un criminal
cu gusturi fine, sigure și nu numai gusturi!
Știa că un țânc va fi luat de ape dar nu va muri!
mai știa că-și va răcori privirea cu jocuri sinistre,
că apa își va petrece degetele printre mașini
ca printre niște pietricele de marmură,
le va lua de moțuri și le va bălăbăni în mocirlă
ca pe niște bani furați, într-un ritual scabros!
Ce spectacol îi oferă natura! pe gust și din plin!
O, Doamne! se pare că Spiritul Răului și-a făcut culcuș
între Cer și Pământ și doarme foarte puțin,
Și-a făcut obiceiul ca atunci când oamenii dorm
El să se răzbune pe tot ce e făcut de mâna omului!
O, Doamne! oprește-l din jocul său nemilos,
doar de capul lui, fără măcar un moderator
care să păstreze pentru un viitor spectacol, măcar scena!
10 iulie 2005
001.567
0