De dragote față de paianjeni

mă abate un gând… stau și pasc gândul, când văd la marginea chiuvetei, un mic subțire paianjen

dacă nu scoteam gândul pe izlaz, făptura delicată se-neca în însăși deșteptarea mea

azi mi-a zdrăngănit ceasul deșteptător cu un ciocan metalic abstract, chiar deasupra chiuvetei

sincer vă povestesc, n-am bagat de seamă că păianjenii respiră până nu i-am văzut înecați

îi consideram niște uscături care din nu știu ce motive exagerat de articulați se mișcă.

Se respiră sărmanii de ei și pe deasupra uscăcioși cum sunt, se tem, se tem de apă și se tem să nu se-nece;

cum încape așa gând mare în așa lemnoasă făptură, făr’ de umezeală…?!

miram-aș până ce altul, altundeva vede-mă-va cum grăbit și temător de ape mai mari, de furtuna cea deșteptătoare voi fugi

…

sper să-i bată și lui vreo talangă, atârnată de vre-un gând la el, capră la mine și să mă târâi fragmentar spre altceva decât constatarea respectivului că și eu aș fi fost o ființă uscăcioasă care respiră.