Magicianul, jobenul și bineînțeles surpriza

Îmi trebuie puțin să pot atinge ceea ce e de atins

îmi trebuie un suflu, unul zdravăn și va luneca totul într-un firesc anume

aș atinge mâna mea simțitoare, ideală de roca aceasta sedimentată în plan

și-aș desena în cretă

cum iese lumea din chioșcuri, din librării, din benzinării, din brutării, din croitorii, din frizerie, cum iese lumea din casa de pariuri, din hipodrom, din ringurile de box

și se-adună în piețe

pângăriți de sentimentul mirării în fața cianurii din migdală

jefuiți parcă de surprinderea din spatele secundei ghiduș ascunsă în jurul transparenței surorii sale

Clar nepătruns de lumină, încă, bătută doar de cugetul ochiului închis și pitrocitor;

Plăsmuire corectată, cum contrariat e-un magician de iepurele ce iese din joben tras tot timpul

de alte urechi, de nicicum aceleași mănuși albe

tras tot timpul în sus, scufundat în tot mai susul privirilor noastre, uimite și căscate tot mai căscânde

Precis că are o sfoară ascunsă ce-i scapă uităturii mele, trasă tot mai sus, tot timpul de alte urechi, de nicicum aceleași mănuși albe de blană de iepure, nicicând întrebat de sănătate, ori citit prin însăși ochii lui vișinii și mirați de tot mai josul privirii sale scăzânde în crepuscul și stinsă ca un amurg ce suflă un aer cald și blând orange

Ei uite dar, că de data asta magicianul a scos din pălăria sa tubulară o năpârcă jigărită vai clipa ei de răgaz, spre surprinderea momentului, a unora, a altora, a tuturora, a curgerii timpului chiar și a salcâmilor, ce jovial priveau întregul concert iluzoriu, plăsmuitor și veșnic contrazis de concretul extragerii mereu, dar mereu alta și-n tot cazul aceeași!