Cercuri de cretă

O cărămizie cretă stă, să deseneze mâinii unui copil șotron,

zgârâind asfalt, își țese jocul țopăind în pudră, talc si pulberi

dar uite cum deschid ferestrele senin; și caut să ies în poienita verde crudă cu faună privighetoare si surâzândă, ce miei blajini numără prezenți cam câte stele sunt pe bolta clară cea de noapte-n plin festin solar

curg întoarsele izvoare din constelații cândva grecești, geometrice si fluide acum

simțim aplecarea vorbei blânde peste noi necuvântătorii, vorbim prin gesturi unde nu există miros și spunem fără armonii unghiulare și seci acolo unde camilele adapă

am sfărâmat o ghindă și o nucsoară, de-am privit cum se varsă măruntaie în cerul crăcănat ca un cort pictat

pomenindu-mă ‘ntr-un glob de sticlă deloc casant

l-am spart firește cu doar o privire stăruitoare.

iarași mă simt liber în poeniță fără de ferestre

doar cu o piatră rotunjoară de râu mâlos

cu-n cer boltit deasupra-mi surâzândă, desenând piersici la copii de doftori, preoți, strungari zeloși sau scriitori ori pictori agricultori, sportivi ori dascali poate…