Poezie

Zeița mării

2 min lectură·8 iunie 2012

Mediu

Clipă după clipă tânjește după tine,

Precum orbul lumină și sufletul iubire,

De ce-ți doresc făptura?...nu chinuri și suspine;

De ce nu simt căldura din a mea zidire?...

Cruce după cruce în pământ înfig...

Pașii-mi îngheață,ochii mei se sting,

Lumină vor să aibă...răbdarea e un chin,

Un chin ce mai adapă și-un alt suflet deplin.

Un suflet ce revarsă lumină-n întuneric,

Un suflet ce îmi ține...aprins,focul cel veșnic,

Un suflet ce își poartă chipul său angelic,

Un suflet ce mi suflet și-n al meu trup demonic...

Îsi are trup de lut, din mare răsărit,

Clădit cu mâini sfințite,de zei e prețuit...

Universu-i martor,se-nchină măgulit

În fața frumuseții, infinitu-i mit.

Ochii-i-s o taină,izvor al altora,

Ochii-i-s trădarea,tot al acelora,

Ochii ei nu sunt văzuți de muritori

Ochii ei sunt suflet,doar,pentru noi doi.

Buzele-mi alină cu dulci picuri de rouă

Scăldați pe ale ei buze,cu mâinile-amândouă

Îmi cuprinde trupul cel mâncat de molii...

Și c-o simplă vorbă,ea-mi alungă norii...

Îmi strânge-n brațe corpul,cel urât și veșted...

Și-mi privește fața cu ochii ei de trăsnet,

Ca după două clipe,să plece-ndepărtare...

Și-aștept la malul vieții...căzut oare-n uitare?

Se va-ntoarce-mi zise..să renasc și eu,

Din apa mării sfinte,să devin un zeu...

Să-mi scriu,eu,bucuria,pe-o stâncă de granit,

Iar crucea mea cea aspră,scrisă în nisip.

Simt că e aproape...dar,pasu-mi e prea mic,

Și-acum cu tot răsuflu,strig și strig și strig:

Ridică-te la mine,zeiță scump-a mării,

Să-ți văd iarăși,eu,ochii...nu mă da uitării,

Gândește-te la mine...să trăiesc și eu...

Că mă gândesc la tine..în trupul meu..mereu...

001.327

Posa Nicolae-Toma. “Zeița mării .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/posa-nicolae-toma/poezie/14008922/zeita-marii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.