Poezie

Vis

1 min lectură·7 august 2020

Mediu

E rece-n jur, sunt geamuri și e sticlă,

Odaie îmbrăcată-n porțelan

Pictat de mână tremurândă, pâclă,

În colțuri vin frânturi dispre tavan.

O ceață densă, grea, de sus coboară

Învăluind lumina în delir.

Am fost sau poate îs imaginară?

Trăiesc sau mi se pare că respir?

Incoerente poze se destramă,

Tot proiectând al lor vechi conținut

Pe-o albă tablă vise să aștearnă

Cu negru scris căzut din absolut.

Și fug și țip și din odaie

Încerc să ies ca să pot respira.

Cu suflul întrerupt de vâlvătaie

Mă zbat de jos să mă pot ridica.

Din ochii zbuciumați de-atâta frică

Șiroaie-mi curg, dar nu le pot simți.

Mă-mbrac-o rază ce din cer abdică

Nu pot s-o văd, dar parc-aș presimți.

Și din imensa goliciune seacă

Mă trage-afară ca dintr-un cavou.

Acum e cald și visul se îneacă,

Trasând a sale linii pe-un tablou.

00883

Popica-Savin Alina-Roxana. “Vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popica-savin-alina-roxana/poezie/14148834/vis

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.