Poezie
49
1 min lectură·
Mediu
Ca pasărea din propria-mi cenușă
Renasc după ce mor în fiecare zi,
Crescându-mi aripi albe peste corpul gri,
Mă dezleg singură de-a mea cătușă.
Ridic semeață capul către soare
Când ziua-abia mijește înspre răsărit,
Ca un vlăstar de mult timp adormit
Înmuguresc și mă înalț în zare.
Voi fi mereu pasărea ce se zbate
Cu aripile-ntinse către asfințit,
Învăluită-n florea ce veșnic a-nflorit,
Voi adia cu vântul înspre eternitate.
001.001
0