Poezie

Albul miroase putred

1 min lectură·1 februarie 2013

Mediu

Cu o cască în ureche

Și una-i de protecție

Totul pare dulce, dar nu-i decât o frecție

Saturație de căcaturi lăsate la-ntâmplare

Calc pe ele ca isus pe apă

Ia ultima gură de oxigen

În fine, și peștii mor fără el

Și eu fără să gem, fără vreun semn

Fără să pun mâna la gură

Urlu ca un A pătat de sânge

Unde-a dispărut pupila?

Nu se mai iubesc una pe alta

Nu se mai privesc unul pe altul

Zboară până atinge orizontul

Unde ceru-albastru își întinde corpul

Cine are putere în secunda de față?

Cine își trage șapca pe față?

E timpul să se ascundă,

După ce mi-a aruncat lozul la gunoi

Și eu câștigasem o altă viața.

001.193

Popescu Toma. “Albul miroase putred.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-toma/poezie/14023297/albul-miroase-putred

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.