Poezie

Atriul strâmb

1 min lectură·26 ianuarie 2013

Mediu

Până rămân fără expresie

Continui să îmi exprim durerea,

După care trântesc porțile ca vântul

Și construiesc peste depresie.

Nu vrei să deguști viața amară,

Mai bine rămâi in al meu palat de pagini

Între zidurile-mi râsu-i mut,

Dar tot mai bine ca afară.

Cuvinte pe prag scrijelite, șapte

Atâtea camere și toate goale,

Ferestre permanent închise,

Iar pe holuri, numai șoapte

Frumoasă sună a obsesie,

Poveste fără de copertă,

Vorbe dulci pe un tron rece,

Și nu lasă nici o impresie.

Nu mă înjunghia, pasăre rară,

Căci eu n-am cenușă să renasc,

Însă focul arde-n mine încă

Și iubirea-i o povară

Paleta noastră de culori lipsește,

Din atâtea fapte au rămas doar două

Roșie ești tu și negru eu,

Dar una în cealaltă trăiește.

001.297

Popescu Toma. “Atriul strâmb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-toma/poezie/14022810/atriul-stramb

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.