Stomacul o durea ca în fiecare seară. Așa începeau zilele și la fel se terminau. Ajunsese să creadă că în interior locuiește o carie ce se hrănește cu intestinele ei, pentru că se simțea din ce în ce
Ne-am zâmbit. Așa am făcut cunoștiință. N-a fost nevoie de strângeri largi de mână sau de saluturi stângace și politicoase. Știam că un zâmbet este suficient, spune mai multe decât niște cuvinte
Despre frumusețea timpului care trece. Sau despre monotonia lui. Stau pe bancă și nu știu cine sunt sau ce-am făcut în ultimul timp. Nici nu-mi dau seama cât a trecut de când îmi mai amintesc ceva.
poartă măști de oxigen și are picioarele-n semilună
OM nu mai dorea altceva
decât un tub de oxigen inepuizabil.
El avea aur în sânge și-un Demiurg în formă de tort,
din care mai avea o
