Poezie
Curaj
1 min lectură·
Mediu
Nu mai emiți semnale,nu mai visez nimic
și-n fiecare zi mai mor câte un pic,
aștept să bată ceasul și cea din urmă oră,
îți spun de-acum “Adio”, ia seama, mă ignoră.
Din timpul vieții noastre ce curge fără noi,
aș vrea, au vrut și alții, sa cumpăr înapoi,
și cea din urmă clipă trăită fară tine
dar n-am atâtea zile, și cum o știu, prea bine…
Aș da la schimb himere, și vorbe felurite
suflate-n aur sterp, în piatră dăltuite,
de mi-ar intoarce timpul și anii inapoi
să fie anotimpul în care suntem “noi”.
Nu mai rostești cuvinte pentru urechea mea,
tăcerea doar se-ntinde pe așteptarea grea
de vorbe nerostite, de gesturi făra vină,
de vise despre tot ce n-are să mai vină.
Te văd ca-ntr-un reflex de stranie durere,
adus în ochii mei pe vânt, ca o părere,
te simt ca pe o rană pulsând în taina nopții,
te vreau ca pe-o comoară dorită de toti hoții…
Și cum o stiu, lucidă, că n-am să te ating,
chiar de ireversibil de dorul tău mă sting,
am căutat și merit tot ceea ce primesc,
dar încă am curajul de-ați spune “te iubesc”.
001343
0