Popescu Emanuela

Acolo unde vrei să zbori… Acolo unde indraznesc.... Să te ating... Cer Milă și nu mă tem să te ating În noapte... Te alint și îți șoptesc la ureche Că cineva a furat marea... Te rog să

Si totusi il iubesc! Când de veghe stau la pleoape Că nu se vor închide niciodată, Tresar la fiecare atingere de frunze În noapte... Adorm, dar nu îmi spune nimeni Dar mă înțep, Frigurosul

Pe umerii tăi… Fiintă lăsată de Domnul ceresc Pe aceste meleaguri mizere, În tine puterile-n ochi strălucesc Când ști să alini o durere. Pe umerii tăi obosiți am trăit, Dorind să-i

Nu știu daca esti tu! Nu știu dacă ești tu…. Ochi de șarpe cel viclean, Ce-apari în visele durerii Dimineața… Nu știu dacă ești tu…. Înger bun de veghe la așa ploape Fierbinti și

Lumina dragostei Morbidă și rece e seara lumina, Doar noi în văzul ei ne îmbrătișam, Iar tu îmi spuneai ca-i fără vină, Ce-un înger în tine găseam. Nemuritorii nori vesteau că plouă Și muți

Flama de aur E noapte și bolta își spune cuvântul Și miile de glasuri lucesc făra viață, Sunt ceruri de flame ce-ncântă pământul De vrajă, de cânturi și avânt în speranța Flamei

Puteam… Puteam să șterg lacrimi din privire Și să lovesc adânc în cerul tău, Dar n-am putut să uit a ta iubire Când eu credeam că tu vei fi al meu. Puteam să zâmbesc în durere Și să fiu

Să vii! E viscol,e ger,lucește din cer doar o stea… N-o vad… e ceață și ninge. Văzduhul e gri,lumina s-a stins odată cu primii fulgi albi, Lucește zăpada și ninge Încet… Ici colo

Spre tine Nu simt și în uitarea ce mă doare Te vreau să-mi picuri în suflet iubire, Să nu adorm sub pleoapa grea ce-mi cade De somnul ce anunță a lui venire. Parcurg doar calea

Cum aș putea… Cum aș putea să fiu ceea ce-am fost Când ochiul scapă lacrimi de durere, Cum aș putea să stiu că am un rost Când tot în jurul meu e doar tăcere. Cum aș putea simți o

Doar jumătate… Din tot ce-mi doresc în astă viață Doar jumătate de-ar fi să o primesc; Mă arunc în brațele furtuni,iar pe față Lacrimi de durere se ciocnesc. Ochii mi-s doar

Lacrimi eterne Ploaie te numești Tu care uzi pământul, Care aduci roade bogate Celor care viețuiesc. Roua dragostei și buna dreptate Pogoare-o

Se sting mai ușor… Soarele doarme în tăcere Și luna s-a sculat, Stele lucesc fără vină, În vechea lor sclipire Se sting mai ușor… Nimic din ce-a fost nu mai e, Nici vis și nici

Omul durerii Spre a Te vedea puternic Și neputând să mergi,te voi ajuta! Mă vreți să merg? Om al durerii ce suferi în tăcere, Tu porti cunună,taci și înduri Și faci față durerii. Spre

Cuvintele mele Sub grămada de cuvinte, Stau frumos citind cuminte Povestea Domnului Isus, Povestea micului de Sus. Coboară peste satul meu Un vuiet cald de amintire, Ce se învăluie

Rugăciune O, Fecioara mea, Tu, mamă iubitoare, Tu, speranță înnăscută, Atinge cu degetul Tău Sufletul nostru, Atinge cu raza Ta Ura

Nimic O lume ciudată e aproape de noi, O lume nebună, ce nu știți de voi, Pustie în suflet asemeni și-n gând; E vai și amar de toți pe pământ. Ce bine că știm de nimicul din noi Și bine

Nu ești capabil! Nu ești capabil Om de rând,în rânduri mai înalte, Să aspiri spre bunătate și viață de apoi! Generații simple, oameni muți și goi, Nu ești capabil! Simțiri și

Spune-mi! Spune-mi tu copile, Vrei să-mi spui tu oare Ce durere ai? Oare ce te doare? Spune-mi! Vorbește-mi de-a ta viata Că vreau să te ascult, Și amintește-mi din când în

Fericirea Călcăm pe întuneric, lumina s-a ascuns, S-a rătăcit luna printre miile de stele, Fericirea s-a întepat în plângeri și a plâns Cu peruzea

Neliniștea Mi-am înmuiat palma in timp Și am atins începutul unei dureri De timp, pe măsura Unei cruci răstignite în mine. Am încetat să mai cred în Tine Dar aripa Ta m-a trezit din

Lacrima Obrazul firav ce-i roșu în urma loviturii, Dă voie lacrimii să se prelingă lin Pe cuta înroșită, în apusul durerii: În marea de rușine și de chin. N-o șterg, o las să se topească