Popescu Alexandru

daca toate ce au fost
n-au fost de ajuns
am plecat spre alte zari
risipite-n fum

cu stima ozzy

In poezia ta vad descris in mod diferit un cosmar;...sau poate o realitate dorita
Iti doresti sa fii castigata , sa fii afara dintr-un abis fara sfarsit,sa asezi niste granite intre vis si realitate
...poate e doar o dorinta a subconstienului
...poate o pasiune ascunsa...iti vezi viata inainte ochilor
...tunelul inrosit, vorbele tale , numele tau...inrosite toate
in sange pe perete pare un ansamblu medieval, gothic , divin, totul pare ca un sacrificiu.
În mintea ta asaltata de-atatea ganduri \"se imperecheaza voci\" pe care le auzi zi de zi,amalgamate

.dar esti prinsa intre doua lumi ..realitate si fictiune...si cred ca ai ramane la magie si medieval...in sunet de flaut

un chip de femeie fulgerat psihic...shocata parca de cele vazute...poarta-n frunte un simbol nicidecum al crestinatatii....o legatura mirifica cu religia politeista ,antica... toata cele bune...atat am avut de spus

regasesc in poezia ta ganduri de uitare, de nepasare si totusi ale unui politist al vremii obosit ce nu se poate opri ... sunete afone ce iti macina auzul si priviri sumbre , oameni pavati cu povesti fara de sfarsit iti taie calea si tu incerci sa le dezlegi...esti mai mult decat o enciclopedie de vieti...un psiholog inrait ce urmareste neincetat forme bipede cu vieti plictisitoare , pline de durere ,aroganta , nepasare , mor oameni in jurul lor iar lor nu le pasa... si tu ... obosesti treptat dar ai puterea de-a renaste cu glas neincetat...fara cuvinte...