Poezie
odă ție
2 min lectură·
Mediu
promit să tac
inundat de murmurul
cu care te naști
mereu și mereu mai aproape
oare clipa când te voi revedea
e ascunsă-ntre vise, a venit
sau mimează candoare ?
copii ce se leagănă flori
tu sădești nunți peste izvor
în șir indian te apleci peste mine
să-mi spui că din tăierea luminii
nu doar o raza e albă
ci însăși vulcanul ce-l sorb
cu dorul întoarcerii-n nud
lasă ziua să toarcă-ntre noi
mai departe !
te simt
ești flamura ce doare dimineața
când versul al treilea al învierii din rugă
mă trece-n obloane ritmate
și dor cât toate mamele
dezvelindu-și uimirea
te am
în iluzia că a avea există
răstălmacit de inimă
acopăr liniile ce duc la tine
cu zvâcnet stropire de sete
așteaptă-mă să iubesc încă o dată
palmele tăcerii ce-nnoadă
bucuria universului de-a exista
într-o lebădă
o tu, magie,
uneori dispari repede serile
între flacăra lumînării
ce-mi poartă ruga acolo, aici
aproape
știu că e limpede locul
ce ne așteaptă ce ne topește
ce crește odată cu noi
câmp înmiresmându-și petalele
oh, simt cum ne topim aevea
fascinant inchiși intre îngeri
promit să tac...cutremurarea că exiști
mai aproape de mine cu un flaut
cu Dumnezeu insetându-ne pasul ...
034062
0
Uite că mai găsești uneori și ceva candoare în zăngănitul metalic al limbajului aducător de noi experiențe poetice. Este copleșitor „murmurul cu care se naște” frumusețea acestui poem. Uite și o întrebare care ar fi în stare să mențină trează o conștiință artistică: „ sau mimează candoare / copiii îmbrățișand florile ?” A mima candoarea e tot un fel de a atrage candoarea. Undeva în subteranele umbroase și liniștite ale acestui text își trăiește veacul poezia, în dimensiunea ei orfică, nepieritoare:
„știu ca e limpede locul
ce ne așteapta ce ne topește
ce crește odată cu noi
câmp înmiresmându-și petalele”
Să ne auzim numai de bine!
P.S. Te rog să mă ierți! Din greșală acest text a fost trimis și pe altă adresă. Oricum, e limpede că se referă la textul tău!