Poezie
Vers mai lung ca iubirea
2 min lectură·
Mediu
Cand tu te despleteai dimineata iubirea se juca
prin poala mea cu toate silabele cerului
amestecate-ntr-o gradina de flori, era marea
emotie rasturnata peste noi si ne vedeam
mai bine unul in ochii celuilalt,
asa goi cum eram de fumuri si nevoi,
ne vedeam pana si emotiile ce urmau
fricile zgariate, exclamatiile, apropierile-ndepartate,
ne cautam buzele insetate de doruri prelungi
cum isi cauta ploaia desertul ce sa-l mangaie,
era varsta marilor marturisiri, cand pana
si plopii neplimbati ne lacrimau iubirea
vitraliile cerului se rezemau de inima noastra,
vant aprins in vise ne tremura marea albastra
eram aritmii cosite-n vazduhul mirat,
atunci cand ne trezeam dansul se iscau lumi
fulgerate de iubirea noastra
ca o panza de izvoare albe atarnata de icoana
mamelor impletind aripi de ingeri,
ne fugarea mereu timpul cu ale sale ostiri
prin labirintele inalte ce altii le-au chemat
sa ne desparta, tu poezia cu rima alba
dintre sentimentele mele si capetele iubirii
eu, pasarea fara vers ce zboara-ncercarile
peste balansul vietii si nu numai ca am ramas
amandoi dar intre noi se naste acum lumea ce-o traim
ca pe-o realitate decupata din filmul amagirii terestre,
ca si cum iluzia ce se vede e doar orbire cu ochi,
am obosit sa cad mai sus decat raza ce doare,
acolo unde tu mi-ai lasat scris in hieroglife
ca inima e singurul loc in care ne mai putem increde
iar soaptele sale nu sunt fete morgana
ci tocmai chemarea ce ne goleste de ascunzisuri,
ne mangaie ritmurile si, desi vom disparea in curand
petele de pe soare sunt zambetele ce ni le-am daruit
aici, pe pamant, de iubire si dor tremurand !
012918
0
NA