M-am dezbrăcat de mine ca de o haină veche,
mi-am pus genunchiul pe piatră
și te-am rugat să imi acoperi sufletul cu alte straie.
Te-am lăsat să rupi din el cât ai vrut
- și cer, și cântec, și
Timpul de lângă tâmpla mea îl prinzi în palme.
E mic cât un obraz de nor și ți se potrivește mai bine ție
- amurgul ochilor mei l-ar stingheri.
Și-apoi,
n-am nevoie să-mi amintească mereu că e
