Poezii

Tu jelești luna, nu-i așa? Aștepți să vină lumina, Căci greu e a te detașa Când ea ți-a fost rădăcina. Aștepți nonstop, te uiți pe geam, Sperând dar să mai apară Și chiar de te

Decolorând încet codrii, Rămasă doar în poezii, Pagini, dar mereu să scrii Să le citesc când m-oi trezi. Trezind, trăind din amintiri, Când luna era sus pe cer, Veghind doar din povestiri Cu

Lumina se-ndepărtează, Inima bătând mai tare, Gândul doar anesteziază Sentimente-n căutare. Căutând motivul sorții Și sperând a se lumina, Deși luna-i lumina nopții Începe a

Căutându-te în cosmos, Fiind iar, dar fără lumină Al tău chip stelar, frumos, Atât de repede culmină. Stele-aștern în ochii tăi Să te vezi măcar la fel Când ale inimii bătăi Ni se opresc în

Dar ți-am spus șoptind în codri Că lumina te orbește? Răpit în veac de ochii serii, Raza lor doar te robește. “Visându-ne pe noi în soare Stând pe-o bancă și privind Spre un parc, spre o

Când îmi e dor mă uit pe cer Și luna eu o privesc, Ochii-aburiți, vis efemer Căci și-n odihnă o tânjesc. Unde-ai plecat, tu, luna mea? Căci nu aud și nici nu simt, Dureroasă e tăcerea: Pretind că-mi

Petalele de trandafir Căzând ca niște sentimente, Sub raze, dar și lin zefir Zburând frumoase momente. Lacrimi stinse, scurse-n vecie Fiecare luna pictând, Ascunse doar prin poezie Inima-mi

Pe cer când noaptea cuprinde Stelele-ți reflectă-n priviri, Luna ca tine se pretinde Și cu un val de amintiri Lumina ta pe cer întinde Val de calde, mari iubiri. Liniște fiind și

Cuvintele dar nu ajung Și nici acțiunile în sine, Nici lacrimi deși eu plâng Să te iubească ca și mine. Dar atât de frică-mi este Că moartea ne va despărți Și eu tot ce-am vrut vreodată E ca

Fumusețea ta e cea pe care Nici poeții n-o pot dar scrie, Nici pictorii să-i dea culoare, Nici compozitorii s-o descrie. Alții scriu că te iubesc Până moartea despărțind, Dar eu îți spun că

Nu mă lăsa în întuneric, Fără simț, fără lumină, Al tău zâmbet atmosferic, El de-ndată se termină. Nu vreau să pleci, moartea mă cheamă Și n-am vreun gând să îi răspund, Vreau dar punându-te

Întuneric printre codri, Atmosferă friguroasă, Se aștearnă ceața serii, O prezență viguroasă. Atât de singuratic Se simte fără tine, Niciun sentiment romantic Nu e prezent lângă mine. Tu

Când plângeai eu lacrimi șters, Când strigai eu frici luptând, În toți ani prin moarte am mers, Un sentiment doar așteptând. Așteptând mereu pe tine Nevăzând lumina-n ochi, Ca niște stele

Atâta timp cât a trecut Nu voi ști chiar niciodată Dac-un gând cu mine ai avut Sau ai uitat tot ce-a fost odată. Vântul șuieră prin capul meu În timp ce pașii mă urmează, Mergând prin întuneric

Credeam că te-am pierdut în ceață, Dar luminând luna nespus Și razele bătând în față, Chiar și cerul cel de sus Ca o oglindă măreață, Un chip ca din rai adus. Ce reflectori ai tăi ochi

Frumusețea ta sclipește, O iluzie prea frumoasă, Când inima-ai mei ochi răpește O privire lăcrimoasă. Știind aluzie, dar iluzie, Visând într-o poezie, Sublimând doar o confuzie: Aparența ta

O mie, o sută, zece, Fiecare an visând, Gândul, dar el nu mai trece Când inima tu îmi țesând. Amintind zi, creând cărare Să te mai văd odată-n gând, Încă o zi cu tin’ sub soare O mie ani

Transcendentă a ta viziune Tandră roză reflectând, Petale, perfecțiune Inima de mult pictând. Se așează jos, se-adună Vastitate, culori pline, Florile îți fac cunună, Invită la dans cu

Cine-ai fost, ești sau vei fi Sper cândva să ne-ntâlnim, Și măcar când voi muri Ceru’ doar noi să-l privim. Te visez, dar nu te știu, Te aud, dar nu-ți știu numele, Te văd, dar nu îți

Stea căzătoare-n ochii tăi, Îmi amintesc, vedeam în mine Ale inimi lungi bătăi, Căzând ușor doar înspre tine. Distanță și căi opuse, Dar parcă ești mai aproape, Gândul tău de-aici se

N-ar putea fi realitate, Dar îmi doresc așa de mult, Atâtea viziuni uitate, Al tău glas doar să ascult. Îndepărtare, dar gândire Îmi văd reflexia-n ochii tăi, Uitare, dar amintire Urmând

O sclipire-n întuneric, O-ndrumare în lumină, Al tău ochi ce atmosferic, Ce geloasă, luna plină! Sărutându-te sub soare Seama mi-am dat de ceva, Că în interior chiar doare Știind că nu vei fi a

Pierzând speranțe, inimi frânte, Privesc în gol, imaginez Glasul tău duios să-mi cânte Din nou doar să luminez. Realitate, dar trezire, Stând pe colț în al meu pat, Un interior de

Gânduri reci distruse-ușor, O gheață inimă-mpietrită, Și chiar dac-ar fi să mor Să fiu cu tine-a mea iubită. Dar oare cum ești a mea Când eu sunt soare, iar tu lună, Și pe când ceru’

O, ce drum încețoșat, Venind din cer o rază fină, Sufletu-mi îmbrățișat: “Cu ce sunt oare eu de vină?” Mergând încet, pas înapoi Parcă mă-nec în ochii tăi, Fără sfârșit eram chiar noi Pân’