Amintiri în pungi de plastic și-un mop

Îți pui întrebări legate de tine și de viața ta : „dacă cumva nu ești amintirea cuiva”, dacă nu cumva altcineva trăiește în tine, tu fiind pierdut în evanescența existenței proprii, dacă nu cumva ești o clonă vizitând „saloanele de spital”, în timp ce ființa reală face poezii comerciale, al căror număr de vizualizări bate poeziile celorlalți poeți, și atunci îți revizuiești „meticulos” „amintirile”, pentru a te identifica cu tine însuți.
„Spaima” de dedublare, de personalități multiple, are ceva patologic, și cauți s-o ștergi cu „mopul”, „într-un salon de spital”.

Ai si nu ai dreptate. Mai degraba e spaima depersonalizari, a instrainarii in mijlocul unei anumite lumi, lumea specifica spitalului. Dar si groaza fata de efectele medicamentelor grele, de genul celor opioide, asupra intelectului, asupra spiritului, etc.
Multumesc pentru trecere si comentariu.
Sarbatori fericite! La multi ani!