Sarpele de cauciuc III

Pe masa de lucru a poetului șarpele de cauciuc stă tolănit între balaaaaastul scos din paginile scrise. Pe corpul său inelar, din loc în loc, câte o bucată de leucoplast lipită acolo pe unde corpul șarpelui de cauciuc răsuflă, într-un mic vas de cristal șarpele de cauciuc din când în când vomită mici bile. Poetul se întreabă: sunt oare perle sau venin? Sună telefonul, poetul ridică tacticos receptorul cu o metaforă, la capătul firului o Godzilă de cauciuc se recomandă ca fiind criticul scrierilor sale. Poetul răspunse doar din vârful limbii:

- Mai du-te, măi, dracului, căci șarpele de cauciuc te caută pe acasă iat tu umbli telea-lelea prin străini. Trânti receptorul cu o rimă. Deodată, șarpele de cauciuc de pe birou începu să vomite bile mici una după alta. Poetul se întreabă din nou: sunt perle sau venin? Telefonul sunăiar, poetul, după o ezitare, ridică receptorul. La celălalat capăt al firului răspunse vocea unuia dintre cititorii săi de cauciuc. Glume rostite, răsuflate și amblalate într-o bilă de cauciuc. Cu un cuvânt cauciucat, poetul trânti receptorul turnând apoi ceașca cu cafea fierbinte peste șarpele de cauciuc de pe birou băgându-i în puii mă-sii pe toți!