Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Bancomatul cu poezii

2 min lectură·
Mediu
Bancomatul cu poezii - fragmente
Îmi strangulez un gând rebel cu un cuvânt înghesuit în gură
în mână țin o umbrelă deschisă pentru a mă feri de sprâncenele ridicate și ochii mirați ai celor care mă privesc
lângă mine, un câine ține în gură hârtia pe care am terminat
de scris poezia
câinele pare să fie mândru că a atins succesul poetic
eu însă intru în anonimat, dându-i câinelui să țină în gură
o altă hârtie pe care am terminat de scris noi versuri
scrisul ne poartă și mie și câinelui subconștientul către
dialectul uitat al copilăriei
continui să scriu în timp ce într-unul din compartimentele
gândului meu se naște dorința de a bea un pahar de whisky
lângă o fată cu ochi căprui
În harababura unor cuvinte care făceau forme bizare sm
descoperit un șarpe încolăcit printre goluri de cuvinte
din această cauză forța gândului meu s-a disipat
caut să mă sprijin de un zid de indiferență
prietena mea se apropie de mine și îmi întinde un măr pe
care îl refuz fiindcă îmi aduc aminte ce a pățit Adam cu Eva
prietena mea începe să râdă spunându-mi:
\"Ia și mușcă din măr!
Să nu crezi că este mărul care ar putea să ne îndepărteze precum cel al Evei.\"
Mușc din măr și începem să râdem amândoi.
Deodată, bucata de măr mi se oprește în gât și fac ochii mari ca broscoiul.
Prietena mea îmi dă câteva palme după ceafă, spunându-mi:
\"De ce râzi când mănânci?\"
Tușesc cu forță până când bucata de măr o simt din nou în
gură și încep să o mestec, împreună cu o harababură de
cuvinte, nemaiavând puterea să le exprim.
Spectacolul cotidian este pe gratis
ziua se înveselesc nebunii
noaptea, stafiile se joacă și râd prin cluburi cu femeile
ziua, umblă femeile cu țâțele deschise ca la o panoramă
gunoierii și cerșetorii se caută de bani prin buzunare, fără
să știe că spectacolul cotidian este pe gratis
aciditatea și libertatea cuvântului apar la tot pasul ca un
ghimpe insolent
peste tot, afișe și reclame din care vorbesc toți dracii
doar poetul, cu vigoarea originară, zugrăvește mediul
spectacolului cotidian.
COPYRIGHT BY PETRE P. BUCINSCHI
001.293
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
360
Citire
2 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

petre bucinschi. “Bancomatul cu poezii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-bucinschi/poezie/1827038/bancomatul-cu-poezii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.