Dans cu cadavre de hartie

Mă simt risipit și pierdut printre cotropitorii turiști veniți în orașul meu.

Există însă o anumită privire, cu un anumit gest care mă face să plonjez prin noapte pe străzile orașului.

Părăsisem deja bulevardul și mă îndreptam spre casa ei, cea veche, așa cum făceam și altădată.

Simțeam că privirea ei mă însoțește peste tot.

Ochii săi mă iscodeau insistent lovindu-mă în ceafă.

Așa cum se întâmplase de atâtea ori altădată, m-am lăsat furat de străzile întortocheate ale orașului.

Îmi plăcea să ajung la ea pe întuneric.

Atunci își dezvăluia adevărata ei naturalețe.

Acum strâng în mână eșarfa ei și merg pe întuneric pe străzile întortocheate ale orașului, însoțit de cadavrul său de hârtie.

Intru pe bulevard unde inundă lumina și scap de cadavrul ei de hârtie.

Reclamele luminoase mă atrag și cad pradă ispitei să mănânc o pizza.