Condamnat la poezie

Din câte știu încă nu mi-a ruginit memoria.

Am însă nevoie de o șurubelniță ca să desfac cutiuța cu fraze.

Timpul trece, trece și nu găsesc o șurubelniță.

Mă grăbesc pentru că frazele pot intra în comuniune cu gândurile mele, care le pot ataca și distruge.

Nu găsesc o șurubelniță să desfac cutiuța cu fraze tocmai acum când simt plăcerea de a colporta orori.

Mă regăsesc dintr-o dată într-un moment de master game, dar nu pot fi stăpânul jocului pentru că nu cunosc regulile.

Am satisfacția nătângă, că fără să desfac cutiuța cu fraze pot scrie orice devenind un monstru delicat.

M-aș bucura să știu că sunt singurul pe ziua de azi, într-o lume plină de vicii, care caută o șurubelniță și nu găsește.

Da dau nu, curios este că atunci când nu am inspirație să scriu, orice fată pe care o întâlnesc o compar cu o cârtiță cu bretele.

Bretele roșii, blegite și umede.

Atunci încep să scriu despre cârtița neagră cu pielea lucioasă care sapă galerii în frazele mele.