Paianjenul care tuseste

Am visat că zburam cu un avion din hârtie.

Ploaia i-a udat aripile și am căzut din el.

De când am căzut pe pământ, visez că scriu poezie.

Scriu despre marea mea pasiune femeia meduză.

Ca în vis, ea vine și pleacă.

Atunci când zăbovește pentru o clipă, vrea să îmi vorbească;

Nu știu de ce și despre ce.

Acum strâng între palme femeia meduză.

Deschid palmele și îmi cade fața când văd că nu e nimeni.

Vreau să ies din închisoarea visului, dar nu pot dacă tu nu te uiți în ochii mei.

Un păianjen umblă prin casă, urcând peste urmele pașilor mei.

Cu picioare firave aleargă în stânga și în dreapta, trăgând după el negații și afirmații dispersate.

Alerg cu privirea după el, dar dintr-o dată dispare în cracul pantalonului meu aruncat pe podea.

Rămân în picioare cu un spasm trist că undeva se ascunde cineva, care îmi studiază întreg corpul.

Furios de prezența păianjenului umplu încăperea cu onomatopee.

Brusc încep să râd în hohote.

Mi-a venit o idee, să îi deschid un site păianjenului www.păianjenul-care- tușește.com.

În felul acesta cu siguranță vor scăpa de el.