Fructe verzi

În gură molfăi cuvinte.

Un cuvânt pe jumătate îl scap din întâmplare.

Monotonia mea serioasă se transformă într-o glumă.

Capul meu așezat pe o pernă a inspirației îmi dă senzația de visare.

Scoici și fructe verzi aduc peste mine imagini uscate din amintiri.

Fiica veștedă a dorinței mă face să salivez.

Cineva mă strigă pe nume, mă trezesc din visare și nu văd pe nimeni.

Ghinion, începe să mă doară măseaua.

Cine oare mă strigă pe nume?

Nu cumva ești tu cititorule?

Detașamentul întâi de infanterie al verbelor din cursul zilei îmi activează gândurile.

Detectorul meu de cuvinte îmi aduce în prim-planimaginea unei tinere care a evadat din poezia mea anterioară.

Acum halesc fructe verzi.

Nimic nu îmi convine, nimic nu îmi place.

Dar ce folos?

Stau întins ca o reptilă peste tastele calculatorului și încerc să activez imaginea unei tinere pierdute.

Încep să scuip tastă după tastă iar monitorul se înverzește.