Nimănui nu-i pasă

Mi-am dat seama prima oară într-o noapte rece de iarnă.Afară frigul își urla îngrozitor singurătatea uzând la maxim fiecare bucată de materie pentru a se face auzit.Înăuntru,închis într-o izolare temeinic construită,croșetam șoapte dulci la lumina caldă a sângelui meu,așteptând o mână eroic întinsă care să mă evadeze.Secundele seduse de farmecul irezistibil al timpului se scurgeau lichefiate pe suprafata plană a spațiului și totuși...nimic.Mi-am deschis larg cerul gurii și am împins afară cuvinte agonizante:\"Nu mă auziți..chiar nu vedeti ca am nevoie de voi?\".Ecoul lor s-a întors mai singur decât a plecat.Atunci am realizat că de fapt..nimănui nu-i pasă. Îneacă-i Doamne în potopul lacrimilor mele,arată-le că nici nouă nu ne pasă.