Povestea unui deținut

Stau în genunchi si îmi plâng nefericirea de a putea iubi , zi dupa zi , noapte dupa noapte , viată - după - viață. Aseară am plans, am incercat să strâng într-o lacrimă tot ce simt, ma gândeam s-o arunc dar apoi spinul care crește în inima mea m-a ințepat.. așa că am decis sa o pastrez..așa voi face si cu celelalte picături de suflet pe care le voi strânge. Le voi pune într-o sticluță si ele vor fi dovada existenței mele. Probabil ți-o voi dărui de ziua ta, sper doar sa reusesc sa strâng destule lacrimi, oricum pot conta pe ajutorul tau...Ma vei face sa plâng nu-i asa...ochii tai au promis ochilor mei un rau de lacrimi....Cand ne-am întalnit prima dată mi-ai propus un joc, mi-ai spus să mă așez pe un petic de pământ, după care ai desenat în jurul meu un cerc(îți placea sa-i spui cerc al iubirii)..dar ai uitat sa-mi spui că nu voi mai putea ieși din el. Au trecut 2 ani de cand mă chinui pe acelasi petic de pământ să scap din cercul tău, sa-i gasesc un punct slab..măcar unul prin care să mă strecor afară din închisoarea mea. Mă învârteam haotic în cerc încercând să te ating..iar tu râdeai îmi vedeam imaginea reflectata pe dos în retina ta..și încercam să te fac să mă vezi așa cum sunt. Trebuie să existe o cheie de scăpare...