Poezie
lacrima lumii
1 min lectură·
Mediu
In lacrima lumii parintii se strang fara nume sub cer anonim
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.
Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.
Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.
001648
0