Stand pe scaun, la fereastra,
La gura noptii, camp de stele, meditez
Cu ochii plini de lacrimi,
larg deschisi, la alta viata.
Iti mai aduci aminte
Ce frumos ne jucam?
Cum, ca doi
Eram singura,
Iar vantul rece
Sulfa in pletele mele,
La fereastra.
Gandul ma parasea
Fugea,
Ca un bezmetic,
pe dealuri si vai adanci,
ceva ascuns il chema.
Iar eu ascultam
Vantul ce
Sunt doar o frunză-n pomul vieții
Ce se leagănă în a sa cădere
Sunt susurul râului dimineții
Care îtț cântă o dată și-apoi piere.
Sunt pasărea măiastră ce cântă la miezul nopții
Și unge
Azi ne-am certat
Și rău mie îmi pare
Iar inima a început
Să verse lacrimi amare.
Ochii reci și plini de lacrimi
Să te vadă își doresc
Sufletul trece prin patimi
Eu încă te iubesc.
Mă
Pierde-ti capul printer nori,
Pierde-ti mintile prin muzica,
Rupe un trandafir,
Panseaza o panseluta,
Strica un clopotel,
Strica in bine un criminal,
Planteaza un pom,
Ridica din noroi un
Continua sa respiri cand suflul meu se stinge
Continua sa lupti cu apa cand pe mine ma trage spre fund,
Continua sa treci neatins prin foc cand pe mine m-a mistuit cu caldura sa,
Continua sa
As vrea sa ma iubesti neconditionat,
Iubirea ta sa ma ocroteasca,
Si-n fiecare moment ce pare de neindurat,
Fiinta ta sa ma insoteasca.
Calare pe matura noptii
Sa zbor pana la tine
Sa-ti dau
Si daca ochii mei caprui
Nu-ti vor trezi vreo amintire
Pastreaza amintirea celui
Ce-a investit iubire-n tine.
Nu uita cine te-a iubit
Cine de rau te-a ferit
Cine a avut rabdare,
Cu tine-n
S-a lăsat noaptea-ntunecoasă,
Peste satul amorțit
Stă lumina la vreo casă
Flori pe geamul aburit.
Fluturi reci se bat în vânt
Gerul treieră pe drum
Nu se-aude vreun cuvânt,
Copilașii dorm