Poezie
Iarna mea
2 min lectură·
Mediu
S-a lăsat noaptea-ntunecoasă,
Peste satul amorțit
Stă lumina la vreo casă
Flori pe geamul aburit.
Fluturi reci se bat în vânt
Gerul treieră pe drum
Nu se-aude vreun cuvânt,
Copilașii dorm acum.
Trec în fugă cai cu sănii
Clopoțeii zăngănesc,
Cade neaua de prin vii
Orătănii zgribulesc.
Din cerul violet
Ninge-ncet,așa frumos
Păsări zboară prin brădet
Spintec anotimp lucios.
Iar eu stau pe canapea
Zgribulită-ntr-o hăinuță,
Mă gândesc la viața mea
Alergând în săniuță.
Câinii mei mă duc departe
Las lăbuțe în zăpadă
Numai gândul mă desparte
De oamenii de fațadă.
Fuge sania cu mine
Eu mă las puțin pe spate
Mă cufund ușor în vise
Amintiri mă duc departe.
Amintirea e o barcă
Ce te duce în trecut
Câteodată n-ai vrea,parcă
Vezi iar clipe ce-au durut.
În fața ochilor sticloși,căprui
Înviu momente când plângeai
N-ai putut spune nimănui,
Singurătatea ce-o simțeai.
Din grupul cald,în care bine te simțeai
Ai ajuns doar printre străini
Indiferența,nepăsarea de care te loveai
A rupt a sufletului țâțâni.
Sunt nopți și multe zile
Când perna-n lacrimi o scăldai,
N-o să-mi aduc deloc aminte
De oamenii ce mult rău îmi făceau.
Acum stau la fereastră și privesc
La fluturii de nea ce frumos se rotesc,
O să închid ochii de tot acum,
Să nu mai văd durerea ce-mi apare-n drum.
00917
0