Poezie
Fără titlu
1 min lectură·
Mediu
Cuvintele
Sunt o călimară
de cerneală roșie ,
înting penița
în creier , în gât ,
până în inimă ,
de acolo scot cuvintele –
pe care tu nici nu vrei să le citești ,
versurile se înalță
ca niște lilieci vampiri
dintr-o scorbură ,
de parcă sufletul mi-ar ieși din trup
și s-ar îndrepta înspre tine ,
mă scurg de cuvinte ,
până când cerneala se termină ,
până când mă cuprinde infarctul realității ,
și moartea
se aproapie de masa de scris
și-mi donează din sângele ei negru ,
îmi face transfuzie ,
și eu continui să scriu
cu litere Braille ,
întunecate ,
ca niște epitafuri nemuritoare
încrustate pe pagina albă
ca marmura .
Aceste versuri pentru tine
mă răscolesc și mă tulbură
mai mult decât gemetele de plăcere ale trupului tău , în noapte ,
acesta e singurul fel în care am voie să te iubesc ,
draga mea ,
scriinduți versuri disperate
pe care nu le citești niciodată...
002142
0