Poezie

Fără titlu

1 min lectură·12 ianuarie 2010

Mediu

Cuvintele

Sunt o călimară

de cerneală roșie ,

înting penița

în creier , în gât ,

până în inimă ,

de acolo scot cuvintele –

pe care tu nici nu vrei să le citești ,

versurile se înalță

ca niște lilieci vampiri

dintr-o scorbură ,

de parcă sufletul mi-ar ieși din trup

și s-ar îndrepta înspre tine ,

mă scurg de cuvinte ,

până când cerneala se termină ,

până când mă cuprinde infarctul realității ,

și moartea

se aproapie de masa de scris

și-mi donează din sângele ei negru ,

îmi face transfuzie ,

și eu continui să scriu

cu litere Braille ,

întunecate ,

ca niște epitafuri nemuritoare

încrustate pe pagina albă

ca marmura .

Aceste versuri pentru tine

mă răscolesc și mă tulbură

mai mult decât gemetele de plăcere ale trupului tău , în noapte ,

acesta e singurul fel în care am voie să te iubesc ,

draga mea ,

scriinduți versuri disperate

pe care nu le citești niciodată...

002.155

Paul Sarbu. “Fără titlu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-sarbu/poezie/13923345/text

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.