Pe fluviul Lethei, Flori de salcami, Un singur comutator, Umbra

PE FLUVIUL LETHEI…

Momit, ademenit de frumusețea ta ,

tu mi-ai capturat sufletul

poate doar din greșeală

sau poate, pentru a-l adăuga

colecției tale

de astfel de trofee…

Apoi, i-ai dat drumul

ca unui prizonier neînsemnat

într-o pirogă dusă de vânt

ca într-un sicriu -

fără merinde de drum lung,

la miezul nopții

sub stele,

și l-ai lăsat să plutească

în bătaia vântului

departe, în uitare, pe apele Lethei…

Astfel, trupul meu,

precum un tabernacul

rămas gol, aici, în sat -

precum o casă

părăsită

din care lipsește chiriașul

se dărâmă

încetul cu încetul

de singurătate

în țipătul buhelor

care s-au cuibărit în ea

FLORI DE SALCÂMI

Se dedică maestrului Vasile Andru, un iubitor

al mierii de salcâm și al mierii cerești…

Eu umblu ca un nenăscut viu,

mai tot timpul anului.

Eu nu port inima în piept:

inima mea e răspândită

în florile de salcâmi!

Mă nasc si mor,

odata cu ele:

atâta durează

viața mea

într-un an!...

Fac ritualuri să grăbesc înflorirea sacâmilor,

acestor zei vegetali,

ca niște galaxii crescute din pământ

la mine, in fundul gradinii, noaptea,

și ritualuri să încetineasca trecerea timpului

când sunt în floare!...

Preotul satului oficiază ceremonii-

mă recăsătoreste cu florile de salcâm

în fiecare an:

amintirile

îmbraca din nou, sub lună,

rochia de mireasă

brodată din flori de salcâmi!

…Care apoi se scutură

formând din nou

un giulgiu alb…

Dar cine crucifică,

florile de salcâmi

în fiecare an,

cine bate în cuie

florile de salcâm

în care e răspândit sufletul meu?...

Și totuși, ele înviaza în fiecare primavară,

din nou, după scripturi...

UN SINGUR COMUTATOR

De la un singur

comutator

învârtit de mâna ei , neatentă, ori indiferentă,

sau de mâna mea, disperată,

se pot stinge dintr-o dată

toate constelațiile,

ferestrele colibelor,

și ecranul telefonului mobil

la care răspunde mereu robotul!...

Numai de la un singur

comutator

general

poți usca smicelele de vâsc

veșnic verzi

din care-ți împleteam coroniță,

poți opri chiar brațele

morii de vânt de la marginea satului,

cu toate că nu funcționează electric

și pot face să putrezească doar

într-o clipită lotca

ce încă te mai așteaptă

priponită de salcie

sub Ursa Mare!...

UMBRA

Tu ai călcat cu tocurile ascuțite de la pantofi

peste umbra mea,

atât de indiferentă:

fără s-o observi măcar!...

Iar umbra mea a rămas acolo

zbătându-se de durere și de singurătate!...

Până în noapte a rămas

țipând în urma ta, fără glas!

Iar tu nici n-ai știut, măcar!...

Umbra mea rănită,

a rămas acolo , zbătându-se,

și câinii nopții o sfâșiau și o lătrau

sub lună!…

A rămas acolo, muribundă

în urma ta,

scurgându-se de sânge,

strigându-te fără glas

cu o ultimă zvâcnire

în noapte!...