Mediu
miraj hibernal –
suflarea prefăcută
în flori de gheață
prin stratul de nori
străpuns de-un petec de cer –
ochiul respiră
sub rugii de mur
bătrâna cazemată –
viața a învins
roți de vagoane
pe liniile moarte –
trenuri-fantomă
rămase pe deal –
doar pâlcuri de pădure
și cozi de topor
natura pictând
în nopțile geroase –
doar flori de gheață
soarele-aruncând
o ultimă privire –
apus după deal
priveam în noapte –
luna plină s-a ascuns
în nori, jenată
noapte senină –
după turn, luna joacă
de-a v-ați ascunsa
himere-n concert –
violonistul ia chip
de Dragobete
Constantin Brâncuși –
coloană infinită
străpungând cerul
un meșter pietrar,
tot cioplind infinitul,
a străpuns timpul
8 martie 2016
001.717
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paul Mircea Iordache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Paul Mircea Iordache. “Micropoeme (28).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-mircea-iordache/poezie/14093804/micropoeme-28Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
