Jurnal
securiștii de la bloc
2 min lectură·
Mediu
Nu de mult am citit cartea \"Moștenitorii securității\"
a lui Marius Oprea. Acolo, am găsit
la un moment dat un pasaj în care Oprea vorbește
despre cei care conduc astăzi Asociațiile de locatari.
Aceștia, spune istoricul, sunt foștii colaboratori ai securității,
sunt aceia care făceau pasiune
din monitorizarea vecinilor de scară,
sunt aceia care făceau viața locatarilor
să semene cu un film de spionaj,
toți știau că printre ei se află un informator,
un membru al rețelei de securitate.
Zilele trecute, deși stau de ceva vreme la bloc,
am avut primul contact cu un astfel de personaj.
Era un domn trecut de 60 de ani,
cu părul dat pe spate, așa cum purtau majoritatea
servitorilor din vremea roșie. Un domn care zâmbea elegant
și în același timp cu un oarecare semn de scepticism
față de mine. Probabil se întreba cu ce mă ocup,
sau cine sunt cei care mă însoțesc. Astăzi,
când m-am întors de la universitate m-am întâlnit
cu același personaj, administratorul de bloc.
Am rămas surprins când am văzut câte știe despre mine,
despre câți prieteni m-au vizitat. Am rămas fără replică
atunci când mi-a spus că atâtea persoane au stat pe balcon
și au fumat și atâtea persoane au băut cafea,
sau au fost atâția bărbați sau atâtea fete.
Cred că îi dau perfectă dreptate istoricului Marius Oprea
în ceea ce privește trecutul glorios al Șefilor
de Asociații. Aceștia sunt \"moștenitorii securității\",
aceștia sunt cei care oferă Serviciilor secrete informații
despre noi, despre cei care credem că avem un intim
personal. În fond, intimul nostru, acest dat este confiscat
de acești domni care ne zâmbesc respectabil.
002446
0
