Paul Alex

nu eu o spun au spus-o alții cireșul meu face cele mai bune cireșe din lume i-auzi zise ea și-mi zâmbi așa cum numai ea știa dacă-mi zâmbești așa în luna mai cu cireșe după urechi îți las

despre fata de împărat care întreba fiecare om pe care-l întâlnea dacă n-a văzut pe unde-a luat-o Dumnezeu cu dragostea ei oamenii se ascundeau în sufletele lor și tăceau atinși de cuvintele

Când te-am văzut întreaga lume s-a adunat în tine și dispariția bruscă a distanțelor între mine și tot ce iubesc m-a adus atât de aproape de moarte acum când începeam să trăiesc

Când sunt foarte trist încep să râd ca personajele malefice din desene animate ieri de pildă am sunat un număr la întâmplare mi-a răspuns o femeie bună seara, zic aveți de vânzare o

Nicolaida se numește cartea se deschide de fiecare dată când te văd mă port cu ea cu aceeași grijă ca preotul când duce-n mâini sfintele taine și las gândul meu bun semn de carte

voiam dintotdeauna să devin doctor îmi spunea în timp ce termina de pictat o Icoană a Maicii Sfinte. oamenii care suferă vin la ea. îi privesc mâinile lucrând și îmi amintesc că

Primul sărut s-a întâmplat într-o clădire veche dărâmată chiar a doua zi acum în locul ei e o șosea pe care din când în când o traversează un arici

Femeie scoate ghioceii din buzunare nu ți-e greu să duci atâta primăvară în tine?

eu nu mă pot obișnui cu Ea în sensul bun în același fel în care nu mă pot obișnui cu lumina zilei cu sunetul pașilor ei în noapte cu zâmbetul copiilor cu miracolul vieții în general nu

omul de tinichea își dorea tare mult o inimă de ce-mi spui asta? pentru că nu și-o dorea pentru el cine te-a rănit? nici pe cine am rănit nu ți-aș spune ce mi-ai spune? ți-aș spune că nu mi-au

știu că atunci când trupul mă doare trebuie să merg la medic nu în Ierusalim nu e vorba despre cap sau pajură ruletă rusească sau alte jocuri în care rostim rugăciunea norocului știam de ani

Ștefan și-a umplut buzunarele fâșului cu pământ într-unul a plantat o nucă în celălalt un sâmbure de cireașă și umblă așa cu buzunarele deschise să-i facă loc soarelui să intre

nebunul din orașul meu vorbește cu oameni pe care numai el îi vede l-am întâlnit zilele trecute cu o ceată de îngeri colinda străzile

cândva luam stelele căzute și le aruncam în înalt să se agațe de viață nu știam că îngerii au coborât să iubească și să moară

am învățat de curând că poveștile sunt cele mai sălbatice creaturi le dai drumul în lume și nu știi dacă ai făcut bine sau rău ... a fost odată ca niciodată un rege care în fiecare

ți-am rostit numele de atâtea ori încât îmi pare că am învățat o nouă limbă numele tău poate înlocui orice cuvânt apoi într-o zi mi-ai spus că negrul e alb și mi-ai dat să-l beau l-am băut și

în fiecare dimineață altfel deghizat trec prin fața ta când ieși din casă așteptând ziua în care vei lua de bărbat primul necunoscut ce-ți iese în cale

am mușcat din laptele tău cald cu colți de lup nu cu dinți de lapte tu cea care naști din mine mai departe

dacă vreodată te vei uita peste versurile mele atât cât zăbovește o rază de soare voi avea ceva în comun cu Lucian Blaga pe amândoi ne-a citit o regină

despre femeia cu unghiile lungi până la cer care mi-a atins zborul și soarele a asfințit roșu despre femeia care m-a sărutat în somn lăsându-mi pe chip zâmbetul celui care visează

îmi trec palma peste lumânarea aprinsă să-mi mai încălzesc linia vieții

în dimineața asta sufletul meu e un nene cu miros de cozonaci care se trezește înaintea tuturor și colindă orașele soarele vine în urma lui să măture străzile de întuneric