Omul-trandafir

Trandafiri albi. Roșii. Galbeni.

Trandafiri de toate mărimile.

Trandafiri. Trandafiri. Trandafiri.

Mulți trandafiri.

Neînflorind niciodată unii,

alții, de prea multe ori.

Miros de candoare și libertate.

Trandafiri îmbobociți.

Trandafiri înfloriți.

Trandafiri uscați.

Mereu e același ciclu.

Totul mi se trage de la trandafiri...

Am degetele boante,

de la prea multă mutilare

de trandafiri.

Azi am tăiat ultimul lăstar.

Nu îmi mai simt degetele.

Au început să se subțieze

și să se usuce -

frunze umane căzute

la început de toamnă.

Săracul meu trandafir...

s-a săturat și el să simtă

fiecare rămurea cum o tai

- prin degete mă trec fiori de durere.

Of... abia aștept din nou primăvara...

mă duc și la biserică

și dau și pomană la săraci...

doar să îmi crească

din nou

degetele la mâini

ca în fiecare primăvară

- neliniște inexplicabilă

când mă apropii cu foarfeca de ei.

Ciclu vegetal normal

de creștere și cădere a degetelor.

Și mă gândesc...

Oare cum ar fi dacă aș înflori...

(Poezie inspirată de povestirea cu același nume, cuprinsă în volumul \"dincolo\" de George Arhip.)