Parvu Madalina Andreea

M-am lipsit de viața, M-am înstrăinat de lume, Mă hrănesc cu vise Și cuvinte... Cum am sa țin minte? Când toată viața am uitat-o? Nu mai e, s-a dus departe... Fraze cu-nțeles, să

Ramuri de arțar... tresar pe aripi de vânt, pe frunze plâng cuvinte din trecut, un timp prea mut, ploios ca-ntr-o poveste și apa din care te privește un chip ce e al tău, plângând mereu.

Caldura focului imi dezmierda fata, luminand fiinta mea in intuneric, dar spatele meu era rece, infigurat si ud. Am intins mainile legate spre foc - caldura lui imi patrunse-n suflet,

Iubesc sa dorm ziua, să mă agit pentru orice și oricine, să mănânc înghețată cand sunt răcita, să-mi beau cafeaua-rece sau caldă... iubesc corpul cald ce mă strange-n brațe, mă alintă noaptea și

Și mâini ce n-au iubit vreodată Tresar in somn, ating un suflet mort Și strâng deodată trupul lui... Fiori se-apring, zvâcnesc cu glas, Atingeri tandre fără rost Și gânduri vagi ce mă

Refuz să fiu un om mediocru, incapabil de a comunica; refuz să fiu un om limitat, lipsit de imaginație; refuz să fiu un oarecare într-o societate ce nu mă-nțelege. Și-n ultimul rând, refuz să mă

Urăsc să-mi spună cineva ce, cum și când să fac. Urăsc să mă destăinui, ca apoi oamenii să-mi calce in picioare ideile. Urăsc să mă plictisesc, să mă sufoc în aceleași discuții, să accept realitatea

M-am prabusit intr-un abis Cu ochii mari si glasul stins Cu vene calzi si buze moi Cu trupul plin si sanii goi... M-am prabusit adanc, mereu Si capul simteam cu greu, Cu mana rece pe coapse

Ce aripi, ce zbor... și-n gânduri vânt Și tind spre cer și uit că sunt pământ. Să plâng să umplu mările secate Cu neputință mi-e Căci ochii mei nu au văzut Și nici nu au trăit în