mi-au rămas amintirile mari

Facem pelerinaje înspre “nimic”, înspre nicăieri, înspre niciunde, mergem pe drumul nimicniciei, căci am părăsit calea adevărului, fiindcă nu l-am putut susține prin calitățile noastre împuținate de o viață searbădă și în declin, și unii se refugiază în “vise”, care însă sunt atât de “mici”, încât nu încap în ele lucrurile dorite, iar “sufletul le împinge” către “ieșirea” din minte.
Da, m-a convins poezia ta, a cărei intensitate și reflexivitate crește înspre final.

cu stima, multumesc !