Surâde, cald pământul moale,
iară-și tu! de unde vii!?
nu mă chema s-aud copacul,
ce plânge iar de-un dor…cumplit.
Ducă și chin în marea zare,
idee fără început,
suspină crângul, moare
de
Suspin la margine de gând,
Contând pe taina tremurândă
A veșniciei stare blândă,
Sperând că liniștea, curând
Mă va vedea pe veci tăcând.
Idee a minții tulbure credința
Ce-mi răscolește gândul
Credința ta în sfinți
Plăcerea să te-nchini
Găsită doar prin ei
Ajungi la infinit.
Să cauți pacea cea eternă
Ce lumea o trece...
Drept clauză spre Heaven,
Crezând în nemurire,
Ce mort este
