Poezie
Urlet de smoala
1 min lectură·
Mediu
Urlet de smoală
Și luna e roșie, muiată în sânge
Și tu ești iar rece, și iar nu mai suni
Și marea ca smoala cu vaiete plânge
Și plâng și eu, negru, mușcându-mi din pumni
Și cerul, un popă obez și amabil
Mi-apasă pe cap un soios patrafir
Așteaptă să tac sau să urlu, probabil,
Iar eu aș vrea numai să nu mai respir...
Mi-e frig, și mi-e ciuda, îmi crapă și capul
Și dinții-ncleștați îmi scrâșnesc - fier pe fier
Am mintea plecată în lume cu sacul
In ochi am cuțite, și-n suflet doar ger
Și știu c-ar trebui să mă scol și să caut
O altă iubită. Să uit și să sper.
Și ea mă va face să plâng ca un flaut...
De ce s-o mai caut, și ce să-i mai cer?
N-aș merge acasă, prea plină-i de tine,
Și aerul rece miroase a TU
Faleza înaltă ar ști să m-aline...
Mă-ntreb, oare azi o să-i pot spune NU?
001833
0