Poezie
Între două emoții
1 min lectură·
Mediu
Între două emoții
Prima lacrimă din lume mi-am pierdut-o în zăpadă.
M-am plecat ca să o caut, însă iarna mea de dor
o tăiase in cristale, înainte chiar să cadă
și i-a rupt căderea dulce într-un și mai dulce zbor.
Am visat-o nopți de-a rândul, lacrima de foc și pară
care ca dintr-o-ntâmplare a-nghețat și s-a pierdut…
Poate-aș fi cântat la lună, însă frigul dinspre seară
mi-a răcit cântecu-n pieptul ce acuma zace mut.
Primul zâmbet de pe lume mi l-a luat o vijelie
l-a târât prin praf și frunze până când s-a murdărit.
Când am vrut să-l iau în mână, din grămada vineție
am luat doar o frunză moartă, mirosind a antracit.
L-am visat fără oprire, zâmbetul de-amar și miere
care arde-acu-ntre frunze, ca pe-un rug nesocotit.
Aș fi vrut să-i cânt un bocet, însă fumul ca o fiere
m-a înăbușit, și limba mi-a făcut-o de granit.
Prima dulce amorțeală de pe lumea asta fadă
nu mi-a luat-o nici ninsoarea, și nici vântul nenfricat.
M-au lăsat cu ea in casa și s-au dus apoi să-și vadă
ba de frunze, ba de fulgii de un gri imaculat.
001.656
0